miercuri, martie 06, 2013

Fake

0
Mintea mea e un camion condus de copii.

Şi chiar aşa e. De multe ori nu mă înţeleg nici eu. În mintea mea, însă, lucrurile se aşează exact cum trebuie şi încet-încet completez puzzle-uri despre tot ce ştiu sau urmează să ştiu despre mine. Şi zilnic mă bucur de căte-o chestie, de ultimul rahat posibil care ar putea să însemne ceva pentru oricine altcineva. Mă bucur că am mâini, mă bucur că am mai prins şi ziua asta de Miercuri sau că m-am trezit lângă cine trebuie sau singur, încă o dată. Şi poate că toate lucrurile astea sunt atât de demodate încât rar le mai gaseşti prin anticariate. Poate că de ultima dată cand ai vorbit cu cineva, te-ai cam schimbat. Poate printre zumzete, la o terasă sau printre rotocoale de fum, într-o oarecare cafenea auzi că "Nu mai eşti ca înainte". Şi parcă nu e cel mai rău lucru pe care-l poţi auzi despre tine.

Există o preferinţă în a ţi se spune mai degrabă că te-ai îmbrăcat frumos sau că ai slăbit, decât să ţi se spună scurt pe doi "Eşti un om de căcat" sau "Eşti un om fain, băh"- într-un moment de linişte din ăla când fiecare priveşte în gol. Nu prea e treaba nimănui să facă asta, li se pare mai simplu să fie aşa, într-o lume în care poţi să fii prost şi superficial atâta vreme cât ai haine de firmă. Şi până la urmă nu e vina noastră că am învăţat să fim aşa. De la cine să înveţi să fii altfel când ţi se spune că asta e noua regulă după care funcţionează lumea? Vrei să rămâi în urmă, sa fii un ne-adaptat? Când ai doar doi-trei oameni pe care să te poţi baza că îţi oferă sinceritatea lor, rămâi atât de des doar cu tine, iar asta poate fi înspăimântător. E atât de înspăimântător încât şaizeci la sută din oamenii pe care îi cunosc preferă să nu fie singuri, să nu rămână doar cu ei, acasă, cu uşa încuiată.

Şi de data asta nu mai are treaba cu a fi gay, de tipi care au capul băgat în cur atât de adânc încât îi ustură ochii sau de tipi faini pe care îi găseşti rar sau deloc. De data asta are legătură cu imaginea şi cu faptul că într-o lume în care toţi suntem defecţi, ne aruncăm unii în ochii altuia perfecţiunea. În oglindă, seara, după ce arunci câteva ture de apă pe faţă, te surprinde o privire care pare din ce în ce mai puţin a ta. Nimeni nu mai are zile proaste, nimeni nu mai bea apa de la robinet şi nimeni nu mai are vicii. Cum dracu' sa mai aibă când tre să fie atent la cine (atât de ruşinos şi non-posh) mănâncă maioneză, face pipi în duş şi bea bere în loc de Prosecco. Defectele tale sunt mult mai bune decât ale altora, aşa-i?

Şi suntem oameni, dar dacă foloseşti mijlocul de transport în comun sau dacă lucrezi în/cu grupuri mari - şi observi cât de predispuşi sunt oamenii să fută buna lor dispoziţie sau a altora - ştii deja că până la urmă nu suntem decât nişte animale. Oricât am avea puterea de a gândi sau de a diferenţia binele de rău, nu reuşim să ne diferenţiem de un patruped care se linge-n fund după ce-şi face nevoile. De aceea, când mă trezesc eu să răspund la întrebarea "Ce-ai mai făcut?" unui om pe care nu l-am mai văzut de ceva vreme cu "Măh, eu sunt în faza aia în care citesc mult, încerc să descopăr una-alta despre mine, mă axez pe chestiile fără valoare materială", mă loveşte o privire chiorâşă, un miros de ridiculizare şi vreo două design-uri vestimentare de cămăşi de forţă. Lucruri pe care mi le asum, până la urmă.

Partea proastă e că nu vom avea timp suficient ca, până la urmă, să ştim cu adevărat cine suntem. Vor rămâne atât de multe lucruri de care n-o să ştim niciodată că am ştiut să le facem, lucruri la care suntem buni, oameni pe care ar trebui să îi cunoaştem, decizii pe care ar trebui să le luăm. Şi încerc să trăiesc azi şi să realizez că sunt responsabil de cum interpretez tot ce mi se întâmplă şi tot ce mi se spune. Lumea e imaginea mea despre lume, nimic altceva. Valabil, fără îndoială, şi în cazul tău.
   
Aud atât de mult "trebuie" în loc de "mi-ar plăcea să" încât stau să mă gândesc dacă nu suntem nişte bife pe care le punem într-un caiet prăfuit pe care îl ţinem atât de aproape de noi (doar ne aduce importanţa faptului că suntem productivi). Mâine trebuie să ne vedem cu cinci persoane, trebuie să schimbăm faptul că ne enervează cineva şi trebuie să fim ca toţi ceilalţi ca să ne integrăm. De aia mă uit dubaş la unu' care zice că poate schimba lumea. Pentru că au incercat-o şi alţii şi după ce s-au căcat pe ei în repetate rânduri, s-au aliniat în turmă şi au mers către acelaşi metrou, acelaşi job, acelaşi apartament prea mic şi prea scump. Şi mă gândesc la ce înseamnă blog-ul ăsta pentru cele 11 vizite la două zile. Poate par frustrări sau poate creez impresia că vreau să schimb lumea. Well, I don't. Nu de alta, da' fiecare are dreptul să trăiască cum ştie şi cum poate. Că mi-ar plăcea evoluţia să nu însemne fiţe şi porcării şi tâmpenii şi mecanisme de apărare? Că spun lucruri pe care le gândesc pe şleau şi fără să cer aprobări sau comment-uri? Da, da' tot ce citeşti aici nu porneşte de la faptul că am dreptate. 

Şi scriu, şi mi-ar plăcea să fac asta mereu, doar că încă mă lovesc de faptul că nu sunt îmbracat frumos atunci când scriu, sau nu voi fi cu un kilogram mai slab sau mai gras data viitoare când o să mă vezi, ceea ce va conta atunci când vorbim despre valoarea lucrurilor pe care le scriu despre ce gândesc. :)

Well this wasn't funny, now, was it?

MW
 


vineri, februarie 22, 2013

Gogu

0
Gogu scoate primul ţipăt pe lume, pe 23 iunie, 1985, la fix 8 şi 5 minute, dimineaţa. Deşi prea-fericitul tată, Gigi, se uită cam chiorâş la el pentru că până la Gogu nimeni nu fusese blond în familie, Vica, mama, jură că Gogu seamănă leit cu străbunicul ei, care fusese blond ca făina de mălai pe când era tânăr. Din păcate nu mai are poze cu el, ca să demonstreze că spurcăciunile de care Gigi o acuză că le-ar fi făcut cu morarul Fane Croitoru sunt nişte neruşinate neadevăruri. Cu o origine vădit necunoscută, Gogu, mândrie de băiat, păşeşte în viaţă în scumpa şi prospera Românie. Clipeşte de câteva ori, scuipat cu foc fiind, ca nu cumva să fie deocheat.

De două zile, Gigi bea. Tristă-i viaţa, 'tu-le mama lor de golani. Tristă, ticăloasă. Care n-a avut el parte niciodată de o vorbă bună şi de un ajutor de la Dumnezeu. De când se ştie i-au murit porcii, vacile erau sterpe şi gâinile făceau ouă o dată la două săptămâni. Acum, mai avea şi un plod pe cap. De câte ori bea, o face singur, de zgârcit, oricât zice Gigi că-i place viaţa singur, de fapt. Acuma, asta o fi viaţa, ce-i dat trebuie trăit, că doar n-are cum să fie altfel.

Vica, mamă tânără şi grasă nu prea ştie ce să facă cu noua jucărie. Ar încerca şi nu prea, să-i dea mâinile peste cap, să vadă dacă începe copilul să cânte şi să danseze, cum făcea păpuşa pe care o văzuse deunăzi la târg. Na, să tot fi aşteptat 7 luni jumate ca să-l aibă pe Gogu şi numa' ea ştie ce greu i-a fost să stea trează până târziu de multe ori ca să-i facă circ lui Gigi că bea ca bou' şi că proastă mai e ea că-l iubeşte.

Cu toate astea Gogu creşte înalt ca un brad. Că e prost ca gardu' de la poiata curcilor nu prea interesează pe nimeni. Nici măcar pe el, care se bucură că mă-sa, Vica, nu se mai întreabă dacă vrea să se facă văcar sau preşedinte.

După o revoluţie, nişte "ilieşti", nişte "constantineşti" şi un "băsesc", Gogu, băiat fain de ţară hotărăşte CĂ CApitala este viitorul lui. Deşi plânge de udă toate cele şapte fuste, Vica îi face pachet mare pentru drum şi pentru toată suferinţa dracu' de care cu siguranţă are Gogu să dea printre străini. 5 curci, o plapumă şi două "senvice" pentru drum. Destupă şi un borcan cu brânză pusă pentru iarnă. Trenul sună în haltă prelungit, ca în momentul în care pleacă tinerii în armată. Gogu are zvâcuri în stomac. De data asta tot se face presedinte...

A dracu' drum lung pân' la capitală.

"'Tu-le mama lor de golani". Gogu intră-n Gara de Nord din Bucureşti la fix ora 9:43 dimineaţa, pe 16 august 2012, două ore mai târziu decât anunţau golanii că ar fi trebuit să ajungă. No, gara asta chiar că zici că-i cămin cultural, atâta lume e-n ea. Şi pentru prima oară se gândeşte că ăsta chiar e oraşul în care poa' să fie poponar.

Ce ştie mă-sa şi cu ta-su despre ce-nseamnă să fii poponar? Nici Gogu nu ştie prea multe despre asta, drept s-o spunem, noroc că nişte prieteni, pe când stăteau seara în gârlă făceau mişto de fiul preotesei cum că e "afemeiat, îî plac bărbaţii". Cum Gogu nu prea ştie ce-i aia "afemeiat" sau "efeminat", se întreabă pentru prima oară de ce i-a căzut cu tronc fiul preotesei şi nu fiica primarului care alerga des după vacă dimineaţa, în drum spre cireadă. Să tot fie poponar. Sau "ghei" cum "zice ăştia pe Antena". Sa-l omoare Gigi, ta-su, în bătaie, dac-ar afla, nu alta. De Vica, nu mai zicem cât s-ar da de-a dura din deal sau cât l-ar aştepta pe Gigi să se întoarcă noaptea de la crâşmă să-i urle că de la el are fiu-su boala asta.

Gogu simte că a crescut în ultimele două luni de când vinde shaorma. Vremea statului în soare alergând după cireadă a trecut. Acum e "gay", nu "ghei", e în Bucureşti şi cică are corp fain, aşa i se spune. Vorbeşte rar acasă, de-aia Vica jură prin vecini că nu are copii şi că lasă toată averea să se ducă de râpă. Stă în gazdă cu tanti Lenuţa, care are intrare separată şi cu care împarte bucătaria. Are Internet, căldură şi un pat în care poate să viseze şi să-şi facă noi cunoştinţe. Aude de Romeo pentru prima dată la o terasă, ascultând nişte băieţi cărora sigur le-ar fi plăcut băiatul preotesei de la el din sat.

Romeo îi deschide o nouă lume. Sunt atât de mulţi...Parcă nu-i aşa uşor să-ţi faci profil. totuşi. Tre' să dai bine, nu de alta...După câteva câmpuri, printre care unul completat cu L, Gogu se uită nedumerit la "Descriere". Ce dracu' să spună despre el? Că dacă nu dă bine...? Fumează o ţigară ca să-i vină inspiraţia şi aruncă, plin de mulţumire că i-a venit o aşa idee bună, un "Nu ştiu ce să spun despre mine, te las pe tine să mă descoperi". Juma' de oră mai târziu se uită mulţumit la cât de inspirat a putut să fie adaugând poza aia în care stă el întins pe mileurile de pe masa de lângă pat. Are şi chiloţii ăia faini, roşu cu alb, la care a prins super-reducere. Mai adaugă una în care-şi suge-un deget, în tricoul ăla mişto cu "Puta Madre", şi aşteaptă.

Trei nemţi peste vârsta acceptată de Gogu trântesc, lipsiţi de bun-simţ, dorinţe de a-l muta pe Gogu în Germania pentru o relaţie bazată pe sex . Da' Gogu nu se mută, le zice răspicat "mi likes serios releishions" şi un "'tu-le mama lor de golani" în gând şi abordează el tipii care i se par drăguţi. După ce scrie câţiva "Sal.Cf?" la care nu primeşte răspuns se gândeşte că tre' să facă mai mult de-atât. D-aia se hotărâşte să scrie "Sal. Cf? Numele meu este Gogu, sunt un băiat timid la care nu îi place să fie minţit. Caut o relaţie. Dacă îţi place de mine scrie-mi pe id gogu_sexy_4u". Primeşte două răspunsuri la care răspunde "O am mare".

Viaţa merge înainte, doar nu are cum să fie altfel. Gogu-şi face noi cunoştinte în patul din intrarea dreaptă din casa lu' tanti Lenuţa, da' parcă tot relaţie caută. Şi oricât de răspicat ar spune asta, tot peste nemţi dă. Nemţi şi mincinoşi, care n-a avut el noroc niciodată...Nici faptul că merge-n club şi are maioul ăla în care i se vede buricul nu dă roade. Nici faptul că se freacă de pereţi nu-l ajută. D-aia pleacă de fiecare dată supărat sau cu câte-un tip care are atât de mult gel în cap încât ar putea să folosească surplusul pe post de lubrifiant...

Gogu e-n capitală de vreo doi ani. Tot fără noroc. Şi zău dacă ştie unde a greşit. La anu' se mută în Germania sau poate în Italia, da' aicea sigur nu mai stă. Numa' fiţe, mincinoşi şi golani ('tu-le mama lor). Şi-n timp ce merge spre casă se gândeşte la singurul tip de care-a dat care parcă seamănă cu fiul preotesei şi care parcă, dintre toţi e ăl mai puţin neamţ, mincinos şi golan. Cum îşi încarcă mâine Cosmote-ul, cum îl sună.
 

joi, februarie 14, 2013

Mind the gap

0


8:32 AM: Ce-mi place că tanti care anunţă staţiile de metrou este întotdeauna bine-dispusă. Anunţă urmatoare staţie cu atât entuziasm încât enervează toată turma înghesuită care abia respiră. O frână bruscă. Mă lovesc de un tip din faţa mea şi-mi cer scuze. Aud că „E o regulă deja ca ăsta (conductorul sau cum s-o chema) să-şi bată joc de noi”. Cineva are experienţe neplăcute în fiecare dimineaţă... În faţă, la vreo trei vaci distanţă (nu de alta, dar dimineaţa, în metrou, chiar toată lumea se transformă într-o parte dintr-o cireadă), stă un tip obviously gay. Şi pare mişto, dar nu cred că i-a spus nimeni asta suficient pentru că nu ridică deloc privirea pentru a se uita în jur. Printre oameni care citesc cărţi la care nu le stă gândul, cele 15 minute pe care le petrecem împreună în metrou sunt oarecum triste. Sunt atât de multe lumi între un „Atenţie se închid uşile” şi „Urmează staţia Piaţa Victoriei” încât devine copleşitor. Doamna care e aşezată în faţa mea (stau în picioare), strânge buzele şi îşi mângâie fruntea. Mă gândesc că are o zi care ar fi putut începe cu totul altfel. Trei locuri mai în faţă, cineva încearcă să primească un răspuns la capătul celălalt de linie. Nu primeşte niciun răspuns şi de fiecare dată apasă tasta de închidere a apelului cu un oftat şi cu o oarecare tristeţe. Lângă, cineva încearcă să doarmă. Puţin mai în spate cineva vorbeşte despre rapoarte şi faptul că nu a apucat să le trimită deşi a stat până târziu cu o seară înainte. 

Brusc, un metrou plin de oameni care se lovesc unii de alţii, seci şi adormiţi, devine un loc plin de poveşti. Şi fiecare are lumea lui. Şi oricare dintre ei a avut o dimineaţă bună sau poate una în care s-au întâmplat lucruri pe care şi le vor aminti pentru totdeauna. Într-un final, un tip căruia nu i s-a spus că e suficient de mişto, ăla evident gay, ridică privirea. Arunc un zâmbet şi mă fixează preţ de câteva secunde. Nu cred că i-a mai zâmbit cineva în metrou. Primesc nişte scuze de la cineva care m-a călcat pe picior, timp în care tipul gay coboară. Spun „E ok”  călcătorului de picioare şi confirm printr-o ridicare de sprâncene. 

Şi-apoi, mă loveşte. Suntem toţi lucruri pe care nu le ştim unii despre alţii. Şi toţi avem nevoie de confirmări şi ne concepem lumile noastre individuale fix când suntem într-o mare de oameni.  Şi ne gândim că nimeni nu se uită la noi atunci când pentru 15 minute suntem într-un metrou. Oamenii devin obiecte atunci când sunt mulţi la un loc. Te loveşti de ei şi nu mai contează ce sunt cu adevărat. Sunt pur şi simplu lucruri de care te loveşti. Sunt colţuri de pat pe care le loveşti cu degetul mic de la picior. Sunt lucruri la care te uiţi urât sau oameni cărora le arunci un zâmbet. Sunt lucruri înghesuite într-un metrou, populaţia de la un concert sau dintr-un club sau cărţi pe care nu le-ai citit încă. 

Şi crezi că ştii ce am făcut astă vară? Crezi că atunci când citeşti câteva rânduri ştii totul despre cine scrie? Dacă stau bine să mă gândesc, nu prea ştii. Crezi că ştii oamenii de lângă tine când nu ştii cine eşti tu cu adevărat? La dracu’, mă simt nevoit să-ţi fur jucăria. Nu de alta, dar s-ar putea să nu mai ai vârsta necesară pentru asta.

Ajung la staţia la care trebuie să cobor. După două „Coborâţi?” şi trei coate în ficat reuşesc să ies. Şi-mi amintesc o chestie pe care am auzit-o în Crash despre Los Angeles: „It's the sense of touch. In any real city, you walk, you know? You brush past people, people bump into you. In L.A., nobody touches you. We're always behind this metal and glass. I think we miss that touch so much, that we crash into each other, just so we can feel something.” Şi parcă, din punctul ăsta de vedere, L.A. nu e atât de diferit faţă de Bucureşti. 

Mă opresc la o ţigară şi încerc să prind cu privirea ultimul etaj al clădirii în care lucrez. În faţa mea oameni aleargă să ajungă la timp la întâlniri la care ar putea să întârzie fără ca asta să însemne ceva. E Valentine’s Day. Parcă sunt mai multe cupluri decât de obicei. Sau poate nu am fost atent până azi la câte cupluri trec prin faţa mea. 

În timpul orelor de muncă, aleg să mă uit la ce înseamnă ziua asta pentru oamenii din jurul meu. Şi întreb, non-fan fiind al zilelor americane importate, “Ce faci de Valentine’s Day?”. Primesc un “Nimic” cu gust de “Mi-ar plăcea să se întâmple ceva” sau un “Nu ştiu” sau un “Prietenul meu mi-a trimis broşa asta facută de el”. Mi se pare şi mie că tipa care tocmai mi-a spus asta ar trebui să se gândească dacă are un prieten gay sau nu pentru că broşa chiar arată gay – nu de alta, dar când ai văzut tu ultima oară un tip straight să facă broşe, dar chiar nu cred că e treaba mea.

Şi-mi amintesc de tipa care suna de dimineaţă fără să primească răspuns. Poate suna un tip that she fucked up sau poate suna un tip care a găsit-o înfiptă în ce nu trebuia. Îmi amintesc despre poveştile pe care nu le ştie nimeni despre noi. Şi despre toate lucrurile pe care credem că le ştim unul despre altul. Presupui că dacă dai de cineva care alege să-ţi spună nişte lucruri despre el vei ştii exact toate experienţele prin care a trecut. Faptul că îi faci un sex oral trebuie să însemne ceva. Faptul că îţi spune că ar vrea să rămână să doarmă la tine, înseamnă că ai avut o performanţă demnă de luat în considerare. Te simţi special? Da, eşti unic, vorba aia, la fel ca toată lumea. 

Pentru că e 14 februarie, primim toţi “dezlegare” să plecăm când vrem, după ora patru. Plec pe la şase fără 20. Alt metrou, altă turmă preocupată. Sunt la doi metri de un tip aşezat (stau tot în picioare) care îmi aruncă un zâmbet. Nu cred că mi-a mai zâmbit cineva în metrou, aşa că arunc un zâmbet înapoi. Şi cotul în spate pe care îl primesc parcă înseamnă mult mai puţin decât altă dată. Există oameni care se uită în jur, care nu stau să se gândească dacă dantura lor se loveşte la aceeaşi oră de umărul persoanei din faţă. Ignor parţial un “Dacă e să existe cea mai proastă chimie între doi oameni, atunci între noi e” venit de la tipa din faţa mea povestind cu o (presupun) prietenă. Zâmbesc. S-ar putea să fac asta cam des în metrou. Nu că ar observa mulţi asta. Observă doar cei care zâmbesc la rândul lor. Cobor de la metrou şi merg către un magazin care să-mi permită să-mi cumpăr o sticlă de vin. Sărbătoresc. Parcă după o zi ca asta, e loc pentru toată lumea sub soare. 

La un pahar de vin, in haine pe care ar fi trebuit să le schimb de acum o oră, Grindr-ul îmi oferă oameni care fie se simt singuri, fie vor să facă DOAR sex oral (are şi Valentine limitele lui). Parcă nu am chef de asta. Am chef să înţeleg că parcă suntem mai mult decât primele lucruri pe care le vede cineva despre noi. Am chef să înţeleg de ce într-un metrou în care o tanti mereu bine-dispusă anunţă staţiile, alegem să nu ne pese de cine e în jurul nostru şi atunci când devenim conştienţi că sunt oameni care s-ar putea să conteze pentru noi, prieteni, iubiţi, suntem cu totul altfel. There’s a gap. So, I guess you should mind the fucking gap…

Seara faina, wherever you are.

MW

luni, ianuarie 28, 2013

Evolution

0


Te trezeşti la un moment dat, atunci când de-abia te uiţi fără ruşine la un film cu doi oameni dezbrăcaţi, că s-ar putea să te simţi mai apropiat, ca iubire timpurie şi prostească, de colegul de clasă care stă în faţă, decât de colega de bancă. Fără să-ţi dai seama, ţi se schimbă viaţa. Nu cred că înţelegi de ce simţi asta, dar ţi se pare normal şi e bine. Nu ai auzit deocamdată, la cei 13 ani pe care îi ai, vorbindu-se despre asta. Oare eşti numai tu aşa? Trebuie să ţii asta secret? 

Vezi primul bărbat gol, într-un film ieftin. Ţi se pare drăguţ. Ai 15 ani, prietenul tău cel mai bun din blocul de peste drum te intreabă dacă te masturbezi. Când îi spui că da, te întreabă dacă nu vrei să faceţi asta împreună. Ţi se pare incitant şi diferit, de ce nu? Tot acum, nu prea ai tu treabă cu fetele, ţi se par…ok, prietene bune, care îţi tot spun că le dai sfaturi bune şi că le înţelegi perfect. Prietenii lor geloşi, nu sunt de aceeaşi părere. Ai 15 ani şi jumătate, mai puţin şi împlineşti 16, auzi o discuţie, la masă, despre “poponari” şi te gandeşti că s-ar putea să fii şi tu unul. Te doare că alor tăi părinţi li se pare ciudat şi că vorbescu cu un oarecare dispreţ despre asta. Da, dacă eşti şi tu unul, trebuie să ţii asta pentru tine. Nu de alta, dar nu mai pare să mai fie cineva la fel ca tine. Dar oare eşti unul? Oare ce dracu’ ţi se întâmplă?

Îi spui celei mai bune prietene din liceu, eşti în clasa a X-a, că îţi plac băieţii. Nu ştie cum să reacţioneze. Îţi pune întrebări jenante despre cum fac sex doi bărbaţi, nu ştii ce să raspunzi, spui şi tu despre ce ai văzut în filme. Într-un final, te îmbrăţişează şi îţi spune că e alături de tine, de parcă ai mărturisit că vrei să distrugi lumea. Te gândeşti că aşa trebuie să fie… 


Cinci luni mai târziu, ai Internet acasă, intri pe un site de chat, aiurea, de plictiseală şi vorbeşti cu un tip, la nimereală. Îţi spune că e gay.  Ce noroc, e din acelaşi oraş cu tine. Şi ce dacă e cu vreo 7-8 ani mai mare decât tine, simte la fel ca tine, te poate înţelege mai bine  decât o face buna ta prietenă. Pleci să te întâlneşti cu el, îţi tremură mâinile când încui uşa la plecare şi ai pe tine, tricoul ăla negru în care ştii că îţi stă bine, de gelul din păr nu mai spun, arăţi bine. Vine tipul de pe net, mergi într-un bar “mişto” care-i place lui, te aşezi la o masă într-un colţ şi te pui pe vorbă. Îţi spune că nu are o relaţie şi că a suferit în ultima ce s-a încheiat cu o săptămână înainte. Te fascinează faptul că el a avut o relaţie cu un tip şi te simţi într-un fel atras de asta. Vorbiţi despre cum e să fii gay, că nu prea înţelege lumea asta şi nu stiti de ce e aşa şi nu altfel. Două zile mai târziu, eşti într-un pat străin. Părinţii ştiu că dormi la un coleg de clasă. Nu prea ştii ce să faci cu ce ai în fată…, dar ai văzut multe filme ieftine cu barbaţi dezbrăcaţi şi crezi că te descurci mai bine decât credeai că o vei face, judecând după gemetele lui. Te simţi şi tu bine şi déjà ştii că vrei să ai o “relaţie”, chiar dacă nu prea ştii ce înseamnă asta cu adevărat. Mai trec două zile şi prietenul tău de pe net îţi spune că nu e pregătit să fie cu altcineva, că încă suferă. Eşti mândru şi zici că nu e nicio problemă, deşi suferi undeva, în adâncul tău. Ai 20 de ani, ţi s-a acrit de relaţii şi te gândeşti că e bine să fii şi singur uneori. Deja lumea din jurul tău ştie că eşti gay şi nu-ţi mai pasă. Răspunzi cu “Da” oricărei persoane care are coaie suficient de mari cât să întrebe dacă eşti gay. Răspunzi scurt, cu “Da”, şi-atât. De ce ai da explicaţii pentru că eşti gay? Cui nu îi place, să meargă mai departe.

Şi dacă ce ţi s-a întâmplat până acum crezi că a fost complicat, mai citeşte puţin…

Şase ani mai târziu, după vreo ...(un număr) de tipi, îţi dai seama că nu prea ai mintea aia perfectă pe care credeai că o să o ai când te întrebai în liceu “Oare cum o să fiu eu la douăzeci şi ceva de ani?” Şi parcă nu e nimic rău în asta.  Cert e că-ţi lipseşte răbdarea între timp şi dai mult mai puţine şanse oamenilor. Asta pentru că nu prea se mai repară lucrurile stricate. Mai bine la arunci. Într-o lume de „Cf”, „bn” şi foarte multi „k” în loc de „c”, speri să dai de oameni care să nu fie stricaţi la stomac. Nu de alta, dar feţele afectate şi flatulaţiile ţi se par pierdere de vreme.

Şase ani mai târziu, nu mai există vânzători de haine, ci job-uri în Fashion Retail. Până şi dacă vinzi ziare la colţ, lucrezi în mass-media. Cred că şi dacă mături scări de bloc, spui că eşti Cleaning Specialist, doar a evoluat piaţa muncii şi când tragi linia, cel mai important e statutul, nu? Între timp, însă, la fel de mulţi oameni au chef, dar tot mai mulţi dintre ei au şi loc, ceea ce înseamnă, numaidecât, că avem o piaţă imobiliară înfloritoare. Iar tu ai mult mai multe locuri pe care poţi să le explorezi (măcar de dragul de a păstra curăţenia la tine acasă, nu la altcineva).

Şi parcă oricât crezi că ar trebui să fiu mai bun la agăţat, că doar se presupune că ai experienţă, parcă  nu-ţi prea mai vine să intri in vorbă cu oameni care au poză cu propriul lor hău al universului (da, la cur mă refer), în timp ce-şi scriu mare de tot că nu caută sex şi că s-au săturat de toţi obsedaţii sexuali. Evident, caută pe cineva căruia să-i arate sufletul. Îţi vine să le scrii „Stai liniştit, mi l-ai arătat deja. E putin ne-epilat, dar sunt convins că poate simţi multă...iubire”. După alte două minute de browsing, un tip slăbuţ, întins gen Kate Winslet în Titanic, îţi spune că nu-i place drama. Mai că-ţi vine să-l crezi dacă nu s-ar uita la tine mijit şi c-o sprânceană ridicată ca şi cum este cover-ul de la ultimul număr din Vogue. Un tip fără un dinte dintr-o poză făcută în baie îţi spune că e un tip atractiv şi caută doar tipi HOT. Ăstuia chiar nu-ţi vine să-i spui nimic, nu de alta, dar cineva tocmai ţi-a scris că eşti „drăguiţ”. Da, „drăguţ” voia să spună, stop being a bitch, da’ cum dracu’ răspunzi la întrebări din astea. Îţi pare rău că nu ştii să scoţi un nechezat în scris, duci cursorul în dreapta sus şi dai click pe un X care sigur e acolo cu un motiv.

Cu toate astea, oricât crezi că ai evoluat bine, eşti şi tu dus cu mai multe plute în acelaşi timp, că prea te uiţi chiorâş la tot felul de cratime aruncate cu ochii închişi în mesajele pe care le primeşti. Şi parcă prea vrei şi sufletul în Rai şi să fii iubit în sufletul ăluia de mai sus. Că sunt plutele altor mai rezistente, spui? Se prea poate, da’ când vreodată a fost altfel?

Una peste alta, toată lumea caută oameni sănătoşi. Eu unul m-am hotărât că vreau să dau de oameni care pot spune scurt „Eu oricum sunt puţin dus cu capul”, da’ care sunt fix ceea ce spun că sunt. Şi nu e mai ştiu eu ce legătură bolnăvicioasă pe care îmi propun să o dezvolt. E vorba de sinceritate. Ca’ parcă prea e toată lumea fix ceea ce nu caută şi nimic din ce caută. 

Gata, am obiectiv pe urmatorii şase ani. Mă duc să mă culc că prea am fost „dăştept” azi şi cum fac asta atît de rar, am obosit... :)

Over and out.

MW

duminică, ianuarie 20, 2013

Orient Express

0
Oameni vin şi oameni pleacă. Suntem obişnuiţi ca lucrurile să fie aşa şi nu altfel. Sigur ai stat de nenumărate ori într-o gară sau într-o oarecare staţie de autobuz şi te-ai uitat la oamenii care coboară din trenuri, din autobuze şi care par să aibă o ţintă sigură, un traseu de urmat sau pe cineva la care trebuie să ajungă. Acum gândeşte-te că gara sau staţia de autobuz e chiar viaţa ta. Eşti mereu pe peron şi zilnic ajung trenuri în gara ta. Puhoaie de oameni coboară, fiecare cu ţinta lui, fiecare cu traseul lui. Cu toate astea, astăzi, sunt în gara ta, în viaţa ta. Unii sunt acolo doar pentru că aşteaptă trenul următor. Alţii sunt acolo pentru că s-au urcat în trenul greşit şi câţiva se bucură că au ajuns în această gară şi nu în alta pentru că simt că locul în care au ajuns e destinaţia finală. Nimic mai simplu, aşa-i? Ok, dar cum ştii care din ce categorie face parte?

Până la urmă de ce trebuie să împarţi oamenii în categorii? Chiar dacă ai putea face asta, ştii sigur că orice om poate să aleagă să schimbe categoria din care face parte în viaţa ta, doar ai experienţa anilor din spatele tău, când nu o dată s-a întâmplat asta. Cei care s-au urcat în trenul greşit, pot rămâne la destinaţia asta pentru o lungă perioadă, pentru că descoperă lucruri neaşteptate, aşa cum şi cei care au ajuns şi au rămas în viaţa ta pentru că au vrut să fie acolo, cu prima ocazie pot pleca.

Oameni vin şi oameni pleacă. Am vrea cu toţii să putem controla care persoane să vină (şi să rămână) şi care să plece, dar ia zi-mi tu mie când ţi-a ieşit asta vreodată? Dacă ajungi să accepţi că din punct de vedere social totul e ca o sală de aşteptare proprie, în care oamenii se schimbă pe măsură ce timpul trece şi trebuie să plece către o altă destinaţie, atunci nimic nu poate fi mai simplu. E drept, unii vor rămâne până târziu, alţii pleacă devreme. Cred că singurul lucru cert e faptul că oamenii din viaţa ta trebuie să fie liberi, să decidă care e locul în care vor să fie acum sau în timp şi momentul în care aleg să părăsească punctul în care se află acum, viaţa ta.

Am învăţat să renunţăm la oameni cu sau fără tam-tam, pentru că întotdeauna locul persoanei care pleacă va fi ocupat de o persoană nouă. Foarte rar mai găseşti un loc liber într-o sală de aşteptare dintr-o gară mare, nu? Şi într-o sală de aşteptare plină, imediat ce se eliberează un loc, întotdeauna există cineva care să vrea să ocupe locul eliberat. Uiţi că întotdeauna vin alte trenuri cu alţi oameni, iar omul (tu) nu lasă goluri în viaţa sa niciodată, pentru că, fire ambiţioasă fiind sau poate, din orgoliu, i se va părea întotdeauna că dacă are goluri, atunci e neîmplinit. De aceea, suntem într-o continuă căutare.

Aşa că, ai foarte mulţi prieteni şi naivitatea care încă, se pare, te mai caracterizează, te opreşte să faci diferenţa între cunoştinţe, oameni pe care îi ştii de la o bere, din trei fraze despre nimicuri şi cei care-ţi sunt cu adevărat prieteni. Nu-i nimic, ai tot timpul să înveţi să faci diferenţa între oameni până la urmă. Unde mai pui că vei învăţa totul pe pielea ta şi că un cap trântit de pragul de sus e de cel puţin cinci ori mai valoros decât douăzeci de sfaturi din partea altora? Sau poate greşesc, ai cinci prieteni, adevăraţi, pe care ştii că te poţi baza oricând pentru că ştii că aşa cum ei pot avea încredere în tine şi în ajutorul tău necondiţionat, la fel poţi face şi tu. Pe ăştia, sună-i să vezi ce mai fac şi zi-le din când în când un "Mulţumesc !" -fără motiv, doar pentru că e Duminică.

Şi da, suntem fiinţe sociale, avem tendinţa de a depinde de oameni. Partea proastă (sau faină, după caz individual) a lucrurilor este că nu depindem de cineva anume, ca om, ci de oameni ca întreg. Luăm situaţia următoare, ca să fie limpede : una din relaţiile anterioare, care după un an, doi, trei, o viaţă de om, a eşuat lamentabil. Câţi ani au trecut de atunci? Câţiva, suficienţi. Sunt ani buni de când eşecul despre care vorbesc a avut loc şi de când ţi se părea oarecum imposibil să mergi mai departe fără omul cu care ai petrecut atâta timp. Rutina, timpul, amintirile sau poate chiar lucrurile pe care le-aţi obţinut împreună creează dependenţa strictă şi particulară de omul de care tocmai te desparţi. Cu dependenţa te lupţi ca să poţi merge mai departe. Asta înseamnă să uiţi, de fapt - să poţi trece peste dependenţa de viaţa în doi pe care ai experimentat-o cu persoana respectivă, nu cu altcineva. Ăsta e golul despre care vorbeam mai sus, un gol care, în momentul în care se desfăşoară, te face să fii absolut convins de faptul că nu ai cum să pui pe altcineva în locul persoanei care-şi ia rămas bun. 

Ok, acum uită-te astăzi la tine, ai o nouă relaţie, golul respectiv a fost ocupat de o cu totul altă persoană. Acum, ai o dependenţă nouă şi o manifeşti, inconştient, faţă de altcineva. Nu te aşteptai la asta atunci când eşecul relaţie de acum câţiva ani a avut loc. Altă rutină, alt timp şi alte amintiri. Credeai că oamenii noi ce vin în viaţa ta, ocupă întotdeauna locuri noi, lângă locurile libere, golurile, pe care le lasă cei ce pleacă. De fapt, dacă te uiţi mai atent, ocupă întotdeauna aceleaşi locuri pe care oamenii dinainte lor le-au ocupat, dar care, brusc, erau libere.
Mai e ceva. Poate golul nu a fost ocupat de nimeni încă, dar parcă nu e aşa rău, în tot timpul ăsta ai avut timp să te descoperi pe tine şi ai aflat că îţi place să citeşti sau că eşti mult mai bun în a face ceva anume decât credeai înainte.

Aşa că, sentimental vorbind, depinzi de un singur om, din mulţimea de oameni din viaţa ta, care nu e niciodată acelaşi, dacă e să privim în timp. Probabil depinzi mai degrabă de mulţime, de sursa care poate să-ţi ofere un om nou ce poate să ocupe locul celui care dispare din viaţa ta, decât de omul care e acum lângă tine. De fapt asta ar trebui să-ţi dea siguranţa că lucrurile vor fi cum nu se poate mai bine atunci când, brusc, rămâi singur, faptul că niciodată, într-o sală de aşteptare plină cum e şi viaţa ta, nu va rămâne un loc liber pe care nimeni să nu vrea să se aşeze. Întotdeauna vei găsi pe cineva în mulţime.

Nu mă înţelege greşit şi nu judeca uşoara-mi tendinţă de a duce lucrurile la extrem. Departe de mine gândul că oamenii care sunt acum în viaţa ta nu sunt valoroşi sau că ar trebui să îi vezi ca pe simpli trecători, tocmai pentru că aşteptă alţii să le ia locul. Doar că, uneori, doar uneori, se întâmplă ca de lângă tine să plece exact cine nu trebuie şi fix persoana care ar trebui să rămână. Ce faci atunci? Îţi aminteşti că, la fel ca şi înainte, poţi trece peste asta sau te loveşti de bariere pe care ţi le ridici singur? Pe lângă asta nu privi ideea de "dependenţă" de mai sus ca fiind ceva nociv, un lucru care îţi face rău şi pe care ar trebui să îl eviţi pe viitor. Ia-o mai degrabă ca pe manifestarea nevoii de a fi parte din ceva.

Lasă oamenii să coboare pe peronul pe care te afli aşteptând. Gândeşte-te că aproape tot ce ştii despre tine şi despre lumea ce te înconjoară ai aflat de la cei din jurul tău şi prin ei, pentru că fiecare om are povestea lui din care poţi să înveţi atât de multe lucruri. Trebuie doar să asculţi. Şi dacă mâine ar fi să plece cel mai preţios om din viaţa ta, nu te supăra şi nu uita faptul că ieri şi astăzi valorai omul ce mâine pleacă şi că nu se învârte totul în jurul tău. Pe lângă asta oricât ai vrea ca două drumuri să se îndrepte mereu către aceeaşi direcţie, nici asta nu o să o poţi controla. Unele drumuri îşi schimbă direcţia doar ca să se intersecteze la un moment dat şi să reia direcţia anterioară, comună. Altele, se despart pentru totdeauna. Şi dacă ştii asta deja, ai putea la fel de bine s-o iei de bună.

Numa' bine,
MW

miercuri, ianuarie 16, 2013

I "twink", therefore I exist

0


Mă, să ştii că am cam îmbătrânit. Şi nu pentru ca parcă simt un uşor pârâit în genunchi atunci când mă ridic dimineaţa din pat, ci pentru că parcă prea sunt alţii tineri. Ce e ăla un “twink” întrebi? Come on, pe ce cine minţi? Că ai avut şi tu minim unul în viaţa ta. Nu-ţi mai aminteşti? Hai,mă, e ăla plin de energie, cu chef de sex tot timpul, care se îndrăgosteşte destul de repede (direct proporţional cu cât de dobitoc eşti sau nu). 
 
Câţi ani spunei că ai? În jur de 25? Tocmai faci parte din grupul ţintă. Rareori un puştan va alege pe cineva de vârsta lui. Nu pentru că cei de vârsta lui sunt toţi şchiopi, ştirbi, cocalari sau cu mătreaţă, ci pentru că aproape întotdeauna i se va părea că e mai matur decât cei de o vârstă cu el. Ceea ce te face pe tine, numaidecat, norocos (dacă şi el face parte din grupul tău ţintă, arată bine (10 la educaţie fizică) şi 10 (zece) la minim alte două materii care să îţi arate că are ceva în cap). În plus, ia gândeşte-te de câte ori ţi se spunea când erai mic să pleci dracului să faci altceva decât să stai să asculţi conversaţiile “oamenilor mari”. La fel ca şi tine pe când aveai vârsta lor şi ei vor să se maturizeze mult mai repede. De aceea tu vei fi un “om mare” (nu mă refer la ce ai în pantaloni, potoleşte-te), iar el va avea pe cineva de la care să înveţe chestii (capitalele Europei, cine l-a omorât pe Nechifor Lipan, dar şi chestii despre cum ar trebui să arate o relaţie, ce se face şi ce nu). Care e avantajul tău? Oricât sună asta gen “Venus în casa familiei” dintr-un horoscop ieftin şi fals în mod clar, vei primi energie, iniţiativă şi sex de trei ori pe zi. În plus, poate vei primi şi un push pe încrederea în sine, ceea ce nu are cum să fie rău având în vedere că aşa poate vei renunţa să mănănci tot felul de porcării şi maioneze.

În cazul în care chiar nu ai avut niciun twink până acum, da’ te bate gândul, iată câteva lucruri pe care ar trebui să le ştii:

Agree to disagree
A avea un puştan alături poate să îţi mănânce nervii în anumite situaţii. Oricum nu mai ai prea mulţi şi  în plus, crede-mă, nimănui nu-i stă bine în camaşă albă în timp ce e forţat să ţină mâinile la spate. De aia, ai grijă să laşi de la tine, oricât de mari îţi sunt boaşele de obicei. Ai de a face, de obicei, cu cineva care e centrul Pământului, care se comportă fix cum o făceai şi tu pe vremea lui. De aceea, dă-i voie să înveţe şi să greşească. Şi dacă te aştepti să fie albă sau neagră treaba, aşteaptă-te la toate culorile pe care ţi le poţi imagina, mai bine. Să fii pregătit, zic.

       Don’t call him “baby”
Nu, nu e numele piesei ăleia de la Madison Avenue pe care tu o ştii pentru că e de pe vremea ta, iar pentru el e un fel de Abba – cam atât de veche i se pare. Apelative gen “puştiu’”, “piciule”, “micuţule” plus exprimări directe gen “Ce copil eşti” sau “Lasă-l, mă, că e copil şi el” este moarte subită pentru tine.  Tocmai pentru că este mai matur decât cei de vârsta lui, în propria-i opinie, nu-i va plăcea ca tu să crezi altceva. De aceea va trebui să foloseşti expresii  gen “Ce matur pari”, “Nici nu îmi dau seama că este o diferenţă de vârstă între noi” (de fapt, pe asta ultima să o ştergi dacă sunt 10 ani diferenţă între voi, că sună urât după aia). Cu toate astea, de câte ori puştanul tău va face câte o prostie ca parte din relaţie, va fi primul care va spune despre el că nu a ştiut cum să facă altfel, nu de alta, dar e mic şi nu are experienţă. Dacă te nedumereşte schimbarea asta de atitudine a lui, aminteşte-ţi de ce-ţi spuneam la punctul 1. 

Being part of a gangbang is not cheating
Pe bune acuma, chiar nu a însemnat nimic că a fost parte dintr-un gangbang. Să ştii că eşti uşor depăşit dacă ai o altă părere despre asta. Că te iubeşte pe tine şi doar pe tine, e de la sine înţeles. Mai pe româneşte, trebuie să te obişnuieşti cu faptul că nu eşti proprietarul niciunei persoane, oricât ai crede că ai acte în regulă pe tipul cu care eşti (general vorbind). Pune un gard în jurul lui şi pe măsură ce închizi poarta cu cheia, poţi liniştit să îţi iei şi rămas-bun.

       Red-bull
Dacă te ştii obosit, obsedat de muncă şi cel care trebuie să doarmă minim 7 ore pe noapte ca să fie fresh a doua zi, alege pe cineva de vârsta ta care e la fel de oboist şi care tre’ să doarmă şi mai multe ore decât tine pentru a fi în stare să se ridice din pat a doua zi. Nu alege un twink. Lui cine îi va spune tot timpul că e frumos şi deştept dacă tu dormi în continuu? Moare totul din faşă, îţi spun. Pe de altă parte, parcă ţi-aş spune să încerci totuşi ca să simţi şi tu că poţi să dormi mai puţin şi să fii ok. Mai mult de-atât, bonusul e că vei afla că nu există nicio legătura între cât de hidratat eşti si ejaculare.

Enjoy the ride
Oh, boy, şi încă ce “ride” o să fie. O să-ţi placă atâta vreme cât te asiguri că nu îl vei lua de prost. Se îndrăgosteşte repede? Şi ce? Dacă tu nu mai poţi face asta la fel de uşor, nu e vina lui. Clar vei vrea să mai poţi să fii ca el, să mai ai încă o dată vârsta lui, că parcă lucrurile erau mai simple. De aceea în loc să îi spui să se schimbe, lasă-l să fie fix cum vrea el să fie. În plus, don’t fuck him up. De dragul oamenilor care vor urma după tine (iartă-mă dacă îţi distrug idealurile despre veşnicie, dar s-ar putea să nu dureze până faceţi caca în Pampers de bătrâni ce sunteţi), arată-i că nu e atât de rău să fii cu cineva. Dacă va rămâne cu ideea că toţi tipii sunt la fel pornind de la cum eşti tu, ai grijă să creadă că sunt nişte tipi de treabă, nu nişte cretini. Altfel spus, mai bine să fii standardul de tip, decât „ăl mai bou tip de care am dat eu”.


Pe de altă parte, însă, dacă eşti twink, aruncă un ochi peste următoarele:
 
Când aveai vreo 12 ani, mamă-ta ţi-a zis că anturajul te influenţeză. Ia ghici: a avut dreptate. Dacă eşti pentru prima dată între gay, uită-te de două ori. Ca şi cum ai vrea să cumperi ceva şi nu eşti hotărât. Vrei să te mai uiţi şi la alte magazine înainte de a lua o decizie. Faptul că cineva este mai mare decât tine, nu înseamnă că are şi cele mai bune experienţe din care să înveţi. 

Fii bitchy, sluttish şi on top of the world.  But don’t do it cheap. 

Dacă vreodată, în orice moment auzi “Ia-o în gură puţin” sau “N-o pupi puţin?”, felicitări. Tocmai ai dat de un mega-libidinos. Evident că nu o vei lua în gură deloc, dar poţi să o scuipi puţin. Cu piciorul. Bag-o pe aia că tre’ să pleci că ai un examen a doua zi sau că o prietenă are probleme şi tre’ s-o ajuţi. Ar trebui să îţi ia vreo cinci minute maxim până să părăseşti “cuibuşorul de nebunii”. Stai liniştit, chiar nu era “The One”.

S-ar putea să fii cel mai fain tip pe care îl ştii. De aia nu ai nevoie de cineva care să îţi spună că eşti matur când de fapt nu eşti. Vine şi vremea aia când vei fi mai matur decât îţi vei dori. În acelaşi timp, dacă tot te consideri matur, acceptă faptul că asta presupune să-ţi asumi nişte responsabilităţi ale lucrurilor pe care le faci. Că spargi un bibelou şi apoi îţi bagi degeţelul în gură, zâmbind ştrengăreşte e cute and might get you some sex actually, dar dacă faci lucrurile pe dos, aşteaptă-te să primeşti un şut. În dos. (şi chiar nu o spun în nicio formă sexuală)

Concluzie?

Indiferent din ce categorie faci parte, indiferent de vârstă, fă lucrurile cu cap. Înţelege că s-ar putea sau nu, să am dreptate. Aud atât de des despre alţi tipi că “e prea mic pentru mine” de la oameni care au auzit asta de o gramadă de ori de la alţii când aveau sub 21 de ani, încât am o colecţie întreagă de ipocrizie. Da, cred că unii tipi ar fi ajuns altfel dacă ar fi dat de altcineva când au avut primul contact cu lumea gay. Poate nu ar mai avea buricul gol şi jumătate de cur pe-afară prin cluburi. Poate nu ar alege sexdates dacă li s-ar spune mai des că sunt persoane faine în loc de “faci un sex oral demenţial pentru vârsta ta”. 

Aud la fel de des “e prea mare pentru mine”. Culeg ipocrizii, le iau pe toate (că pe vise are altcineva copyright la adunat).

Câţi ani spuneai că ai? Ştii ce? Nu prea mă mai interesează. Asta doar pentru faptul că oricât ai crede că ştii mai multe pe măsură ce aduni ani în care nu faci nimic, tot ce contează e suma experienţelor pe care le-ai avut. Asta aşteaptă twink-ul de la tine, experienţă.  De multe ori s-ar putea să îţi ofere el ţie o sumă mult mai mare decât a ta. Pe de altă parte, ăla care e “prea mare” sau “prea mic” s-ar putea să fie exact ce cauţi. Life’s a bitch? Hmm, da, it might be a twink or and old fart, actually. 


Over and out.
MW