Gay in the club

Nu sunt un fan înrăit al cluburilor gay, dar când am timp şi cu cine, dau o fugă. Am fost în cluburile din Cluj, Timişoara şi evident, Bucureşti. Nu prea există o diferenţă, la nivel de mod de desfăşurare... Oameni de toate categoriile, dar asta nu are legătură directă cu faptul că e un club gay, că doar asta se întâmplă în orice club, indiferent de natura sa. Cel mai bine m-am simţit în Timişoara, în Sauvage, asta probabil pentru că merg cu cine trebuie şi pentru că e un club care arată cât de cât ok.

Lumea încă mai merge în cluburi pentru a se afişa sau pentru a agăţa. Noi (eu şi prietenii mei) mergem să ne distrăm. Şi o facem al dracului de bine, până spre dimineaţă... Din nou, asta nu are nicio legătură cu faptul că suntem în Sauvage sau Queens.

Mi se par amuzante serile alea din club în care toată lumea stă pe margine, în locul optim pentru a scana tot ce se întâmplă în jur (cine vine, cine pleacă, cine cu cine se sărută, cine cu cine intră în discuţii). Asta se întâmpla, uneori, în Queens. Oricum ar fi, se simte clar o diferenţă între cluburi... În oraşele mai mici, unde toată lumea se ştie cu toată lumea, în proporţie de 80%, tendinţa e de a te desfăşura mult mai liber decât în Bucureşti, unde cunoşti maxim 20% din lumea prezentă.

Despre Amun-Ra

Acum câteva săptămâni s-a deschis un club nou în Timişoara. Un club gay, that is. S-a început să se vorbească de faptul că va fi spectaculos, mai cu seamă ca promitea foarte multe : spaţiu, securitate, muzică bună, oameni de calitate. Toate astea adunate într-o atmosferă cu specific egiptean, sub numele Amun-Ra. În seara lansării, am stabilit împreună cu nişte prieteni să mergem să vedem ce e aşa spectaculos. Am ajuns în faţa clubului şi la intrare ni s-au cerut invitaţiile. Invitaţii? Ce invitaţii? "E petrecere privată", ni se spune. Super, bilă neagră din start. Nu a anunţat nimeni chestia asta. Ok, de apreciat securitatea maximă de la intrare, dar parcă nu aş face sex oral cuiva în faţa clubului, doar ca să arăt că sunt gay şi am ce căuta la petrecerea aia privată. Nu merită, nu sunt atât de disperat să intru. Într-un final, reuşim să intrăm (fără sex oral). Coborâm nişte scări, totul ok. În capătul scărilor, se deschide o ditamai sala, cu o lumină roşie destul de tristă. Pe margini, de o parte şi de alta, două bănci imense (ca cele de pe Motoare). Hmm, drăguţ, dar ce-i cu praful ăsta? Un nor de praf zăcea printre gay-ii de toate felurile şi generaţiile. Ne uităm mai bine, podeaua e umedă... Poate ţin la igienă, ne zicem... Înaintăm spre ieşirea din sala cu lumină roşie, ni se spune că barul e imediat pe dreapta, după ieşire. Păşim cu o încredere oarbă către bar... Prima la dreapta... Eh, ăsta e momentul în care ne loveşte o puternică stare de şoc. Ok, barul e aici, nimic de spus, dar "What the fuck?". În jurul nostru, un adevărat şantier. Pereţi nevăruiţi sau sparţi, acelaşi praf ca înainte, peste tot. Deasupra barului, luminează cu mândrie, un neon care abia se ţine în câteva fire de tavan. În faţă, alte două săli, separate de un perete. Clubul e plin, nimeni nu dansează. Muzica se aude înfundat, într-un colţ. Brusc, mă simt ca în clasa a şaptea, la o reuniune de sfărşit de trimestru. Mă întreb unde sunt sandwich-urile alea cu salam de vară şi cu branză rasă pe deasupra, ca meniul să fie complet. Măcar pe alea să le fi avut, scăpau de atmosfera asta jenantă.

Nu sunt snob, nici fiţos, pot să mă simt bine oriunde, oricum, oricând, dar mi se pare de prost gust să deschizi un club care e încă în construcţie. Mi se pare jignitor faţă de oamenii faţă de care construieşti imaginea că totul va fi mirific. Probabil specificul egiptean consta în ruinele din jurul nostru. Am stat 15 minute şi am plecat, cu promisiunea ca Amun-Ra să rămână un club în care nu o să mai călcăm niciodată atâta vreme cât arată în felul ăsta.

Chestia asta, legată de cluburi, e cu două tăişuri. Te simţi bine sau nu, e simplu. Fiecare cu alegerile lui, doar democraţia se aplică şi pentru noi, ăştia gay-ii. Mai e o treabă faină la mijloc, părerea aia că doar oamenii de proastă calitate merg în cluburi de genul ăsta. Măh, sincer să fiu, apreciez nivelul calitativ la care am ajuns şi nu cred că are vreo legătură sula cu prefectura. Ok, unii merg şi se dau în spectacol, alţii merg la agăţat şi se postează pe câte un perete cu un picior ridicat şi analizează tot până "pică ceva", iar alţii merg şi se distrează ca în orice alt club. Chiar nu e atât de complicat, trebuie doar să alegi. Ce-i drept, dacă mergi, atunci e clar că toată lumea va şti de orientarea ta sexuală, deşi sunt şi persoane hetero pe acolo, invitaţi ai celor gay. Îţi asumi un risc.

Cam atât. Am lipsit ceva vreme datorită faptului că am avut o tonă de evaluări pe cap.

Ne "auzim" în curând.

Despre atitudine şi "coming out"

Aud lumea în jurul meu că preferă tipii/tipele cu atitudine... Nu cred că înteleg din prima la ce se referă. Am întrebat, cam tâmp şi plin de curiozitate "Ce e aia?" (nu de alta, dar se pot întelege multe dintr-o anumită exprimare, plus că am şi o plăcere nebună în a pune întrebări). Cică ăştia cu atitudine sunt ăia care nu se lasă (uşor) agăţaţi şi care au o oarecare aroganţă. Sunt ăia care te aprind şi care te fac să alergi după ei ca să ajungă în patul tău sau, după caz, să ajungă într-o relaţie cu tine. Aham, am înţeles acum...

Eu cred că vreau altceva de la un tip, un alt soi de atitudine... Aştept o atitudine optimă faţă de el şi ce se întâmplă în jurul lui. Vreau tipul ăla care are timp să-şi trăiască momentele alea puţine de timp liber, exact aşa cum trebuie. Îmi place atiudinea aia care urlă în gura mare, atunci când e cazul, "Sunt gay şi nu dau explicaţii nimănui pentru asta" (nu mă refer la tipii care arată prin înfăţişare sau gesturi că sunt gay). Nu sunt genul de persoană care se ascunde de ceea ce e, indiferent dacă e vorba de orientarea sexuală sau de altceva. În cazul ăsta, aştept aceeaşi atitudine şi din partea celor cu care "mă adun". Acum nu te gândi că am tricouri cu imprimeuri roz pe care scrie "I'm gay" sau că umblu pe stradă cu pene în cap sau plin de mişcări lascive. Mă refer la situaţia aia în care dacă ar veni cineva să ma întrebe dacă sunt gay, aş răspunde fără nicio problemă "Da". Nu dau în cap nimănui prin asta... Cu toate astea, cred că toţi ăia straight care ştiu de mine sau de voi, se gândesc "Oare ăsta o dă sau şi-o ia?". La întrebarea asta, în cazurile în care există curajul de a-mi fi adresată, ca răspuns fie sunt răutăcios (astfel încât persoana curioasă să îşi dea seama că depăşeşte anumite limite), fie refuz răspunsul politicos.

La noi, există mai rar persoane out, pentru că până la urmă despre asta vorbesc. Există persoane out, dar care deformează cumva ideea de "a fi out", în sensul că dacă se acceptă orientarea ca parte din sine şi-ţi mai faci şi câţiva prieteni la fel ca tine, gata, eşti out... Wrong, zic eu. "Out" pentru mine înseamnă deja momentul în care nu te ascunzi de ăia hetero. Altfel spus, e momentul în care nu-ţi mai pasă de cine anume ştie de tine, tratezi subiectul ăsta ca pe ceva normal, nu ca pe ceva adus de NASA de pe o altă planetă. Ca să ajungi aici, primul pas e acela de a spune familiei.

Da, ştiu ce gândeşti : "În România nu ai cum să faci asta deocamdată, nu e pregătită mentalitatea pentru asta". Na, bine că e pregătită pentru GayFest (care pentru mine a fost un circ total; dacă ai fost la GayFest, află că nu am fost, am urmărit doar cum a urlat presa; nu am fost pentru că nu cred că Romania e pregătită pentru asta, s-a cam sărit peste primii paşi ai "coming out-ului" comunităţii gay, s-a început direct cu pasul 3). Bine că România e pregătită pentru tot felul de personaje ciudate care reprezintă vocea comunităţii gay... Auzisem zilele trecute că la nu ştiu ce emisiune de pe nu ştiu ce canal a fost invitat(ă) nu ştiu ce travestit. Vorbea, evident, şi în numele meu, că doar era vocea ălora gay din România, în exprimări ca "Şi noi suntem oameni". Dezgustător. Nu cer nimănui voie să fiu gay, pentru că, sincer să fiu, nu consider că am fost anulat ca om în vreun fel prin orientarea mea. Atâta vreme cât atitudinea de gay este una umilă faţă de orientarea sexuală majoritară, automat se va beneficia de un comportament pe măsură din partea majorităţii. În plus, nu suntem în tările arabe, sau în mai ştiu eu ce ţară în care a fi gay e infracţiune... Cadrul de desfăşurare e ok, trebuie doar să mergem în paşi mici... A, încă ceva, refuz să cred că Naomi e şablon şi imagine a comunităţii. Dacă e aşa, şterge-ţi din minte tot ce ai citit în postul ăsta pentru că s-ar putea să fiu absurd.

Legat de tipul de atitudine din primul paragraf - aia cu aroganţa, trebuie să spun că nu o prea diger. Pentru că în majoritatea cazurilor e vorba de o aroganţă bazată pe calităţi fizice. Mai pe larg : Looks = 10, Brains = 2. Ăla frumosu', dar şi deşteptu' (ambele în acelaşi pachet, ăla pe care mi-l promite mie Noiembrie), ştie că nu trebuie să îşi arate calităţile prin aroganţă... Şi-apoi, oricât de frumos ai fi, mi se scoală mai greu la proşti... (să-mi fie cu iertare).

Enjoy !

Am descoperit de curând piesa, mi-a trimis-o un prieten pe mail. O piesă reuşită, aş spune, deşi nu sunt fan Pussycat Dolls.



P.S.N-am reuşit să postez pe atât de des pe cât aş fi vrut, dar promit să ne "re-auzim" cât de curând. Până atunci, numa' bine !

Noiembrie

Am apucat să văd "Sweet November" cu o zi mai târziu decât mi-am propus, adică în 2 noiembrie. Urât film :)) Mai bine mă uitam la o comedie ieftină sau la un sci-fi din ăla foarte uşor de digerat. De ce? Pentru că "Sweet November" e mult prea mult pentru siguranţa mea. E ameninţător de dulce.

Ieri mi-am citit, întâmplător, horoscopul valabil pentru noiembrie. Zice-aşa : "În noiembrie, după o perioadă nefavorabilă pe plan sentimental, aveţi un succes neaşteptat care vă va ajuta sa vă recăpătaţi încrederea". Da, sigur că da... Tot e bine, m-a amuzat copios ideea în sine. Succes neşteptat? Cum vine asta? Adică rup gura târgului şi mă aleg şi cu un tip frumos şi deştept? Foarte tare Noiembrie ăsta, îndrăzneţ mic, lipsit de diplomaţie. I-aş trage vreo doi pumni pentru că nu m-a întrebat şi pe mine dacă mă simt lipsit de succes sau şi mai şi, dacă mi-am pierdut încrederea sau nu.

Adevărul e că luna asta e tare ciudată. De obicei toată lumea se "combină" cu toată lumea (probabil din dorinţa de a nu fi singuri de Crăciun). Nu mai ai cu cine să ieşi, nici cu cine să ţi-o tragi, toată lumea are pe cineva care-i ocupă tot timpul (mă rog, aproape toată lumea ;) ). Asta e clar luna lui Mircea Radu. Nu ştiu dacă mai are emisiunea aia de doi lei, dar dacă nu o mai are şi vrea să o relanseze, să-i transmită cineva că e o ideea proastă să facă asta în 14 februarie, când are o lună întreagă la dispoziţie în perioada asta, poate alege ce zi vrea el.

Mă rog, poate toată chestia asta, "love is in the air", se întâmplă doar în Timişoara, unde mai simt şi eu urme de romantism uneori, atunci când vine toamna. Sau poate toată lumea se uită la filmul ăla ameninţător de dulce şi simte nevoia să lase garda jos. Laşii... Şi-aşa aia din film nu au rămas împreună şi sigur ea a murit până in februarie anul următor. El a renunţat la tot pentru ea, ca să ce? Ca să fie lăsat baltă pe un pod... Super ! Ce mi-a plăcut, din nou, la film, a fost faptul că tipa chiar îşi trăia viaţa, fără să se gândească la consecinţe sau la alte momente decât cel în care se afla. Sunt convins că asta se întâmplă şi în viaţa reală, atunci când ştii ca viaţa nu mai e aşa lungă pe cât tinzi să crezi că e, uneori. Adică, pe bune, cu toţii sperăm să o ducem până pe la 50 şi ceva de ani, sau poate mai mult, de aia nu ne prea interesează dacă azi facem ceva seminificativ sau nu. Doar avem timp şi mâine. E chiar aiurea ca o boală care te omoară să te facă să preţuieşti viaţa. Prost mai e omul, ca întreg...

Anyway, le doresc tuturor berbecilor (ca despre zodia asta e vorba mai sus) care descoperă succesul în dragoste luna asta şi care-şi recapătă încrederea (nu ştim care, nu se precizează), să fie fericiţi şi să scape cu viaţă. :))

O toamnă frumoasă !

Sweet november

De câţiva ani încoace, în fiecare 1 noiembrie, mă uit la "Sweet November". Anul ăsta îl voi vedea singur... Nu ştiu cum va fi, pentru că de obicei eram cu cineva în perioada asta a anului. Dacă până acum am văzut filmul din perspectiva tipului implicat într-o relaţie, acum voi putea să-l văd din prisma tipului care nu are un partener stabil.

Profilul lui Romeo

Propun o discuţie, atât cât permite spaţiul ăsta, blogul, pe care încă învăţ să-l folosesc. Aş vrea să ştiu cum ar trebui să arate profilul ideal. Stai, nu ţi-am dat prea multe detalii, ce-i drept. Tot timpul m-am întrebat, de exemplu, dacă cineva mai stă să citească ce e scris pe profilul de pe GayRomeo. Zic doar de GayRomeo, pentru că acolo am eu profil, nu pentru că am ceva împotriva Gaydar-ului. Profilul ăla nu e mare lucru, aşa e, dar până la urmă, pentru că trăim într-o societate homofobă, cea românească, site-urile de genul ăsta sunt singura modalitate (în afară de cluburi) prin care se poate interacţiona, fie că vrei să-ţi găseşti un fuck-buddy, fie că îţi cauţi marea iubire.

Eu de fiecare dată caut un tip la care să găsesc atât the looks cât şi the brains. De aceea eu citesc ce scrie acolo jos pe profil, mi se pare că e important ca spaţiul ăla să fie completat. Asta e faza incipientă de verificare a the brains.

La categoria asta, cea a textului, detest :
- copy/paste a textului "Here you can talk about..." (textul standard al celor de la GayRomeo, ca să ştie tot prostu' ce să scrie acolo);
- textul "Nu ştiu ce să spun despre mine, te las pe tine să ma descoperi" - denotă faptul că habar nu ai pe ce lume trăieşti, nu ştii nimic despre tine ceea ce mă opreşte din start din a vrea să te descopăr;
- texte într-o engleză născătoare de migrene puternice şi glaucom;


- texte într-o română încă nevorbită pe vreun meleag mioritic (fie lipsă de cratime, fie cratime din belşug);
- texte despre faptul că s-a terminat lumea pe care toţi muritorii o cunoşteau când ţi-ai făcut tu profil, gen "Too hot 4 you", "Nu mă poţi avea, sunt cel mai bun". Eh, uite că nu eşti... În cel mai bun caz, eşti şi prost, şi fudul.

Legat de poze, prefer să văd un zâmbet decât un penis în erecţie. Dacă tot se caută sex, se presupune că atunci când ajung cu tine în pat îţi văd şi cucul, dacă îmi arăţi tot înainte s-ar putea să renunţ la ideea de a mai vrea să-l văd şi în realitate. Nu ştiu dacă e o părere generală, dar mi se pare foarte ok să se mai păstreze misterul pe alocuri. Se-nvârte Sherlock în mormânt când ştie că sunt profile din astea cu puţa la vedere. E ca şi cum, imediat după crimă, ar fi venit criminalul la el şi i-ar fi zis "Dă-le, măh, dracu' de indicii, nu mai căuta că-ţi zic eu tot ce s-a întâmplat".

Revenim la propunerea iniţială. Până acum am primit aprecieri de la câţiva oameni pentru ce-mi fată mie mintea pe aici (mulţumesc, staţi prin zonă), oameni care mie mi s-au părut ok şi de la care aştept răspunsul (prin comment-uri) la întrebarea "Cum ar trebui să arate profilul ideal pe GayRomeo sau pe Gaydar?" (puteţi răspunde frumos, cu liniuţe sau fără, dar aş vrea să vorbiţi atât despre poze cât şi despre text). Oricine e invitat să participe, nu doar ăia pe care eu îi consider ok ;)). Promit ca mai apoi să fac un post cu toate comentariile, poate-poate mai învaţă lumea câte ceva...

Legat de ce se întâmplă pe Romeo, mai am câte ceva de spus, dar aş strica acum bunătate de post pentru că aş cam schimba subiectul cu totul. Lasă, data viitoare.

Mulţumesc anticipat !

Positive

Un filmuleţ pe care l-am descoperit întâmplător. Dacă unii dintre noi încă mai gândesc în ideea că "Nu are cum să mi se întâmple mie", think again.
Piesa de pe fundal e Lisa Germano - From a shell.

It's a gay world...

...una al dracului de complicată.

Whispers of a gay life... Acum, nu vă imaginaţi că tot universul meu se învârte în jurul faptului că sunt gay. Oricât de mult şi-ar dori unii, nu ai cum să fii gay şi-atât. Probabil ar deveni totul plictisitor, mai cu seamă că oriunde te uiţi, dai de aceeaşi oameni. Sunt timişorean, dar merg destul de des prin ţară (mai ales în Bucureşti). Curiozitatea nativă, să zicem, m-a făcut să îmi îndrept atenţia către tipii gay din mai multe localităţi în care ma aflam pentru o perioadă scurtă (asta a sunat ca şi cum vroiam să scriu o carte despre ei...ma rog, you do the math şi-o să înţelegi despre ce vorbesc). Treaba e simplă, o ştie toată lumea. Intri pe net, analizezi "piaţa", alegi produsul şi stabileşti strategia de cucerire (în sensul că te gândeşti la ce vrei, o cafea sau o cafea şi ceva mai mult). Stilul nu diferă niciodată, fie că eşti în Timişoara, fie că eşti în Bucureşti, Bistriţa, Iaşi, Constanţa sau chiar Brăila paşii sunt aceeaşi : "Salut!", "Ce cauţi?"(întrebare pe care personal o urăsc, pentru că mă simt ca la piaţă). Buuun... Urmează faza a doua : schimbul de poze (sau de alte poze decât cele care sunt deja pe profilul de pe internet). Faza trei e discuţia la telefon, asta dacă nu ai răbdare să discuţi pe messenger. Ultima fază e întâlnirea... De aici fiecare cu ce vrea (vezi mai sus).

Eu personal urăsc să mă întâlnesc cu un tip pentru a-i rezolva frustrările legate de fostul lui prieten. De aceea evit persoanele care încă mai cred că pot ieşi teferi şi nevătămaţi dintr-o relaţie, fără sechele, fără frustrări, fără amintiri şi fără ură faţă de "curva aia de doi bani, fostul". Chiar, ai văzut cum de fiecare dată relaţia se încheie din vina celuilalt? "El era cu ăla în oraş, în timp ce eu stăteam acasă şi îl aşteptam ca prostul" sau "Am făcut atât de multe pentru el, dar nu mă mai făcea să mă simt împlinit pentru că nu mă mai lua în braţe". Am auzit aproape toate motivele posibile pentru care celălalt a fost de vină, dar toate motivele astea nu fac niciodată o discuţie să fie interesantă. Şi-apoi, atunci când vreau să te duc repede în camera de hotel, iar tu ştii asta deja, chiar nu mă interesează tot istoricul tău de eşecuri în dragoste. Uite asta numesc eu a turn off thing.

În România, tipii (vorbesc de aia gay, că restul nu mă interesează) fie acceptă că până la urmă caută doar sex, fie se amăgesc că de fapt caută relaţie, dar după o zi de sex se încheie dragostea faţă de tipul pe care l-au cunoscut cu o seară înainte pe net, fie chiar caută relaţie (ăştia te iubesc în două ore şi 10 minute maxim - eşti cel mai ok pentru ei, cel mai devreme acasă, cel mai bun în pat).

(Las puţin garda jos:)
Am apreciat întotdeauna oamenii care ştiu ce vor, indiferent de ce aşteptări ai de la ei, ştii că nu o să-ţi pierzi prea mult vremea, pentru că nici ei nu vor să îşi piardă vremea cu tine, dacă nu merită. În acelaşi timp, port respect faţă de cei care încă mai caută un partener stabil... Acum vorbesc de cei care chiar ştiu ce presupune o relaţie. Eu unul nu mai pot face asta. Mi-a cam ajuns. Nu mai am răbdarea necesară, în plus nu-mi mai plac dulcegăriile şi nici nu mai pot să gândesc pentru doi. Mi-am dat seama că m-am obişnuit să fiu singur, să fiu egoist, să nu mai plănuiesc. Poate nu am cel mai sănătos mod de viaţă, dar deocamdată mi-e bine. Am o vagă presimţire că lucrurile nu se vor schimba prea curând.

E prima postare, am riscat să te fi enervat puţin. Nu sunt un om rău, sunt doar omul care s-a cam săturat de incompetenţi, omul care e sarcastic, omul pe care nu-l mai impresioneză prea multe.

Să ne "re-auzim" cu bine !