sâmbătă, noiembrie 08, 2008

Despre atitudine şi "coming out"

1
Aud lumea în jurul meu că preferă tipii/tipele cu atitudine... Nu cred că înteleg din prima la ce se referă. Am întrebat, cam tâmp şi plin de curiozitate "Ce e aia?" (nu de alta, dar se pot întelege multe dintr-o anumită exprimare, plus că am şi o plăcere nebună în a pune întrebări). Cică ăştia cu atitudine sunt ăia care nu se lasă (uşor) agăţaţi şi care au o oarecare aroganţă. Sunt ăia care te aprind şi care te fac să alergi după ei ca să ajungă în patul tău sau, după caz, să ajungă într-o relaţie cu tine. Aham, am înţeles acum...

Eu cred că vreau altceva de la un tip, un alt soi de atitudine... Aştept o atitudine optimă faţă de el şi ce se întâmplă în jurul lui. Vreau tipul ăla care are timp să-şi trăiască momentele alea puţine de timp liber, exact aşa cum trebuie. Îmi place atiudinea aia care urlă în gura mare, atunci când e cazul, "Sunt gay şi nu dau explicaţii nimănui pentru asta" (nu mă refer la tipii care arată prin înfăţişare sau gesturi că sunt gay). Nu sunt genul de persoană care se ascunde de ceea ce e, indiferent dacă e vorba de orientarea sexuală sau de altceva. În cazul ăsta, aştept aceeaşi atitudine şi din partea celor cu care "mă adun". Acum nu te gândi că am tricouri cu imprimeuri roz pe care scrie "I'm gay" sau că umblu pe stradă cu pene în cap sau plin de mişcări lascive. Mă refer la situaţia aia în care dacă ar veni cineva să ma întrebe dacă sunt gay, aş răspunde fără nicio problemă "Da". Nu dau în cap nimănui prin asta... Cu toate astea, cred că toţi ăia straight care ştiu de mine sau de voi, se gândesc "Oare ăsta o dă sau şi-o ia?". La întrebarea asta, în cazurile în care există curajul de a-mi fi adresată, ca răspuns fie sunt răutăcios (astfel încât persoana curioasă să îşi dea seama că depăşeşte anumite limite), fie refuz răspunsul politicos.

La noi, există mai rar persoane out, pentru că până la urmă despre asta vorbesc. Există persoane out, dar care deformează cumva ideea de "a fi out", în sensul că dacă se acceptă orientarea ca parte din sine şi-ţi mai faci şi câţiva prieteni la fel ca tine, gata, eşti out... Wrong, zic eu. "Out" pentru mine înseamnă deja momentul în care nu te ascunzi de ăia hetero. Altfel spus, e momentul în care nu-ţi mai pasă de cine anume ştie de tine, tratezi subiectul ăsta ca pe ceva normal, nu ca pe ceva adus de NASA de pe o altă planetă. Ca să ajungi aici, primul pas e acela de a spune familiei.

Da, ştiu ce gândeşti : "În România nu ai cum să faci asta deocamdată, nu e pregătită mentalitatea pentru asta". Na, bine că e pregătită pentru GayFest (care pentru mine a fost un circ total; dacă ai fost la GayFest, află că nu am fost, am urmărit doar cum a urlat presa; nu am fost pentru că nu cred că Romania e pregătită pentru asta, s-a cam sărit peste primii paşi ai "coming out-ului" comunităţii gay, s-a început direct cu pasul 3). Bine că România e pregătită pentru tot felul de personaje ciudate care reprezintă vocea comunităţii gay... Auzisem zilele trecute că la nu ştiu ce emisiune de pe nu ştiu ce canal a fost invitat(ă) nu ştiu ce travestit. Vorbea, evident, şi în numele meu, că doar era vocea ălora gay din România, în exprimări ca "Şi noi suntem oameni". Dezgustător. Nu cer nimănui voie să fiu gay, pentru că, sincer să fiu, nu consider că am fost anulat ca om în vreun fel prin orientarea mea. Atâta vreme cât atitudinea de gay este una umilă faţă de orientarea sexuală majoritară, automat se va beneficia de un comportament pe măsură din partea majorităţii. În plus, nu suntem în tările arabe, sau în mai ştiu eu ce ţară în care a fi gay e infracţiune... Cadrul de desfăşurare e ok, trebuie doar să mergem în paşi mici... A, încă ceva, refuz să cred că Naomi e şablon şi imagine a comunităţii. Dacă e aşa, şterge-ţi din minte tot ce ai citit în postul ăsta pentru că s-ar putea să fiu absurd.

Legat de tipul de atitudine din primul paragraf - aia cu aroganţa, trebuie să spun că nu o prea diger. Pentru că în majoritatea cazurilor e vorba de o aroganţă bazată pe calităţi fizice. Mai pe larg : Looks = 10, Brains = 2. Ăla frumosu', dar şi deşteptu' (ambele în acelaşi pachet, ăla pe care mi-l promite mie Noiembrie), ştie că nu trebuie să îşi arate calităţile prin aroganţă... Şi-apoi, oricât de frumos ai fi, mi se scoală mai greu la proşti... (să-mi fie cu iertare).