Oh, Joy !

Am stat şi m-am gândit la faptul că poate blog-ul ăsta ar trebui "să moară". M-am gândit la faptul că ar trebui să mă opresc din a scrie tot felul de porcării aici, unele siropoase, altele sarcastice, sau altele care se vor a fi pline de înţeles. Apoi m-am gândit la faptul că, înainte de toate, scriu pentru mine, nu pentru ca numărul ăla de la page counter să crească de pe-o zi pe alta. Pentru mine? Cum vine asta? Păi e simplu. Sunt convins că peste câteva luni va fi o plăcere să derulez timpul şi să îmi amintesc de lunile astea pe care, dacă nu ar fi aşternute pe undeva, le-aş uita, sau cel puţin aş uita anumite detalii. Aşa că, I'm back for good. :)

Ultima dată am scris în 28 noiembrie. De atunci am răcit, m-am însănătoşit, m-am enervat de 200 de ori că vine Crăciunul şi că mă găseşte singur, m-am supărat pe toţi ăia pe care Crăciunul îi găseşte alături de cineva. M-am supărat şi pe toţi ăia care au avut dreptate când mi-au spus, plini de sinceritate, că nu ştiu să fac compromisuri, că pentru mine e "my way, or no way". M-am bucurat, în schimb, de faptul că în toate schimbările pe care le-a adus, anul ăsta a avut mare grijă în a-mi arăta care sunt oamenii pe care-i pot ţine alături şi care sunt cei după care pot trage apa liniştit.

Ok, nu sunt genul de persoană care să accepte ideea de compromis. Nu ştiu dacă am fost vreodată altfel. Dacă e să întrebi ultima persoană cu care am fost şi cea de dinainte, îţi va spune că am fost dintotdeauna la fel, din punctul ăsta de vedere. Că am un orgoliu imens şi că de aici rezultă handicapul meu în a face compromisuri. Asta refuz să cred, pentru că ultimii ani m-au învăţat că orgoliul, în cea mai mare parte, coincide cu prostia. Să fie oare egoismul de vină? Nici egoist nu sunt... Mă rog, poate sunt ceva mai egoist decât alţii, dar asta doar ca să nu fiu naiv. Măcar de-aş fi un răsfăţat din ăla care să fi primit totul pe tavă mereu, fără să dea din coate, fără să se murdărească... Dacă ar fi fost aşa, aş înţelege că nu am cum să ştiu ce e ăla compromis pentru că nu am fost niciodată pus în situaţia în care compromisul să fie necesar. Nici nu ştiu de ce îmi trebuie răspunsul la întrebarea "Bă, boule, tu ştii să faci compromisuri?". Poate pentru că mi-ar plăcea să cred că nu eu sunt vinovat pentru faptul că nu mai am răbdarea să fiu cu cineva, sau pentru faptul că anul ăsta nu simt nevoia sau dorinţa să cumpăr brad sau să pun tot felul de îngeraşi şi lumânărele prin casă, de unul singur. Sigur trebuie să fie un alt vinovat, pe undeva. Dacă îl găseşti, să îi spui că nu sunt deloc mulţumit de ce face şi că dacă se aplică şi în cazul lui chestia aia de client satisfăcut, îmi vreau toţi banii înapoi, pentru că nu sunt deloc satisfăcut de serviciile pe care le prestează.

Şi-apoi de ce e neaparăt necesar să intri în atmosfera de Crăciun? Cu puţin noroc şi cu ceva sănătate, ai toate şansele să intri în atmosferă la anul, dacă anul ăsta ratezi sclipiciul, lumânărelele şi toate rahaturile astea comerciale. Să nu îmi bagi pe gât prostia aia cu "Trăieşte clipa" şi că de asta e important să fiu tot numa' beculeţe şi să am nelipsitul zâmbet tâmp pe faţă şi mai ales în suflet ( :)) ) în perioada asta. "Fie ca" (abia aştept să primesc 50 de mesaje bulk care să înceapă la fel, cu acest "Fie ca" şi să continue cu "...lumina naşterii" sau "...bucuria nasterii") să trăieşti tu clipa asta, eu pot liniştit să stau o tură.

Dacă îmi schimb părerea, promit să anunţ imediat, până una-alta, sunt împăcat cu felul în care sunt şi cu modul în care gândesc.

Numa' bine !