L.F. A.C. (Live For A Change)

Te-ai întrebat vreodată care e lucrul ăla fără care să nu poţi merge mai departe? Şi oare dacă nu l-ai avea, cum ţi-ai trăi viaţa? Chiar nu e vorba de mai ştiu eu ce dependenţe, ci pur si simplu, de un anume sentiment, de un anume obicei sau de o anumită persoană (asta ca să nu spună lumea că sunt inuman).

Psihologii ar spune că sunt genul de subiect uman care se încadrează în categoria "gânditorului", ăla care despică firu'-n cinci şi care nu se va mulţumi niciodată cu un răspuns pe care şi-l oferă la o anumită întrebare. Nuuu, gânditorului îi trebuie cinci răspunsuri, ca sa fie sigur că nu va şti niciodată ce trebuie să facă, ceea ce îi permite să fie tot timpul într-o oarecare agitaţie justificată (doar are decizii de luat). Uneori, îl mai apucă ideea că totul trebuie lăsat la întamplare, drept pentru care vede în faptul că nu pune capacul la pasta de dinţi, un mod în care scutură tot controlul pe care îl deţine asupra vieţii lui. Ăsta e haosul lui. De fapt, ăsta e haosul pe care-l poate suporta fară să i se zdruncine lumea în totalitate. Dacă faci parte din categoria asta, nu vei fi niciodată mulţumit, vei avea 700 de chestii fără de care nu poţi trăi, nu pentru că ai nevoie de ele, ci pur şi simplu pentru că asta te ţine în priză, dorinţa de a obţine tot ce crezi că e important pentru tine. Şi-aşa suntem toţi până la urmă, indiferent dacă pentru tine important e să arăţi bine, să mânânci bine sau să ai cui să-i povesteşti ziua de rahat sau de minune pe care ai avut-o. Nu e niciun secret, toţi trăim ca să obtinem lucruri, sentimente sau stări, nu neapărat să trăim cu adevărat. Acum, filosoful din mine se întreabă : oare am fost creaţi ca la final de drum să enumerăm ce am obţinut şi ce nu? sau e pur şi simplu o competiţie idioată, în care cel care câştigă are cele mai multe lucruri şi cele mai puţine experienţe. Acum, nu mă înţelege greşit, nu mor de foame, nu am un scaun şi doar jumătate de masă într-o bucatărie în care ţoalele zac peste un linoleum la fel de "tânăr" ca vremurile în care părinţii noştri stăteau la coadă la lapte, dar, cu toate astea, mi-ar fi plăcut să mă laud cu mai multe amintiri, experienţe ce trebuie povestite, decât un laptop sau un LCD.

Aşa că, ai un job, îţi place sau nu. Depinzi de el, nu ţi-ai imagina viaţa fără trezitul de dimineaţă şi fără aceleaşi lucruri pe care le faci zi de zi sau fără lucrurile pe care salariul pe care îl iei ţi le permite. De ce? Asta o să sune exagerat de siropos, dar ţi-ai imaginat cum ar fi dacă nu ai mai avea oameni în jurul tău? Să fii tu singur într-o lume în care job-ul pe care îl ai acum nu ar însemna nimic? Ai fi singurul angajat din lumea asta. Isn't that fun?

Şi există lucruri pe care cu toţii le-am face altfel, am fi luat alte decizii acum 5 ani dacă am fi avut mintea de acum, ne-am fi comportat altfel într-o relaţie pe care am avut-o acum 3 ani şi ne-am fi spălat pe dinţi de 3 ori pe zi în ultimul an. Cu toate astea, asta e, am luat decizii bune, rele, sunt parte din noi şi sunt toate ale noastre. Oricât ai spune, poate, la un moment dat că lucrurile se aşează într-un anumit fel doar pentru că aşa trebuie să fie, that kinda sucks big time. Nope, lucrurile se întâmplă cum vrei tu să se întâmple. Poate, POATE, mai e şi mai ştiu eu ce energie care opreşte autobuzul să dea peste tine atunci când eşti şmecher şi treci pe roşu, dar restul it's up to you. Aşa că, prinde-te de ouă sau de sâni, după caz, şi asumă-ţi responsabilitatea pentru ce eşti, deşi nu vei şti niciodată dacă ceea ce faci e bine sau rău. Acum câţiva ani, în liceu (ştii şi tu cât de simple erau lucrurile pe atunci şi cât de repede trecea totul pe lângă tine), într-o excursie la o mănastire, undeva în judeţul Caraş, cineva întreba o măicuţă care îşi trăise aproape o viaţă întreagă gândindu-se la faptul că viaţa ei este a lui Dumnezeu : "V-aţi gândit că dacă nu există Dumnezeu, v-aţi trăit viaţa degeaba?". Amuzant pe atunci, cât se poate de real cu mintea de 24 de ani, de acum. So, dacă lucrul ăla fără de care nu poţi să-ţi imaginezi viaţa nu are niciun fel de importanţă? Dacă ai luptat pentru un corp perfect, când de fapt nimeni nu te vede? Dacă ai un salariu colosal dar nu ai cui să cumperi cadouri de Crăciun? Dacă eşti cel mai deştept om din lumea asta şi de fapt nimeni nu te înţelege? Dacă ai fi cel mai bun partener într-o relaţie, dar nimeni nu se gândeşte că ar vrea să te vadă altfel decât un simplu prieten. Ce se întâmplă atunci?

Am vorbit despre atâtea chestii care luate în ordinea haotică în care le-am trântit aici, nu au nicio logică. Ce vreau să spun este că, mai mult ca sigur, viaţa e cu totul altfel decât cred o mare parte dintre noi. Nu se măsoară în ani, nici în posesii, nici în cât de mişto arăţi la 40 de ani (asta nu înseamnă că trebuie să-ţi baţi joc de corpul tău), ci în câţi oameni ai cunoscut, în câte ai de povestit nepoţilor pe care îi vei avea sau nu, în cât de rău îţi pare atunci când aduni lucrurile pe care nu le-ai făcut.

So, live for a change and may you never have a thing without you can't live !

Over and out. I'm not back, apăs taste la nimereală :)