Sex, sex, sex

Până la urmă cât de important e sexul într-o relaţie? În ultima perioadă parcă tot mai multă lume se desparte datorită faptului că nu mai există pasiune sau dorinţă reciprocă. Dacă e să mă întrebi pe mine, cred că sentimentele ajung să evolueze, e drept, să fie înlocuite de rutină şi mai apoi de devotament. E un curs normal, iar devotamentul poate fi un sentiment foarte puternic, o altă formă de iubire, dacă vrei... Chestia asta cu "moartea pasiunii" e mult mai gravă, însă. Pasiunea asta există în formă pură sau nu. Nu mai are cum să evolueze în cadrul unei relaţii care durează de, să zicem, 5 ani. Unde nu e sex, apar fustrări, în mare parte legate de încrederea în sine. Tuturor ne place să credem că suntem atrăgători, că suntem buni în pat, iar atunci când apare un refuz, mai ales din partea persoanei cu care eşti de ceva vreme, apare o puternică frustrare.

O prietenă foarte bună îşi încheie căsnicia care durează de mai bine de 5 ani pentru că nu mai merge sexul. Un alt prieten încheie o "relaţie" pentru că prima partidă de sex nu s-a ridicat la aşteptările sale. So, it must be important... Mă tot gândeam la faptul că mi s-a cam distrus teoria că între doi oameni e important, înainte de toate, să se iubească şi atât. Nu mă înţelege greşit, ştiu deja de mult că iubirea nu mai rezolvă orice, dar nu m-am gândit niciodată că sexul poate schimba atât de radical o relaţie de lungă durată. Acum sunt convins că până şi cel mai romantic om, ăla căruia îi curge zahăr prin vene de dulce ce e, care vede iubire în orice răsărit sau fulg de nea în naivitatea lui, va spune că sexul e important. Eu aş spune că e 60-40. 60 Iubire, 40 Sex (în mod normal aş spune 50-50, azi cred că am pus prea mult zahăr în cafea).

Pentru un tip gay, unul care nu se ascunde după perdele, sunt convins că atunci când vine vorba de sex, trebuie să existe imaginaţie. Imaginaţie şi comunicare. Imaginaţie pentru că ar trebui să încerci tot ce-ţi trece prin cap (ăsta e piperul) şi comunicare, pentru că ambii parteneri trebuie să se simtă bine într-o anumită postură de sub cearşafuri. Trebuie să spun asta : când spun comunicare nu mă refer la a vorbi în timp ce faci sex. Adică insist, nu-mi spune ce ai făcut ieri şi azi în timp ce facem sex, nici pe cine a mai înjurat Băsescu în pornirile lui. Nici mie, nici altcuiva.

Oricum ar fi, chestia asta cu sexul nu vizează nici un fel de tipar. Unora le place mai tandru, altora ceva mai sălbatic. Noi putem sta liniştiţi, cred, pentru că o relaţie gay începe întotdeauna altfel decât o relaţie straight. Altfel spus, la noi prima dată e sexul şi apoi, dacă e totul ok, se trece la pasul următor. Nimic rău în asta. Dacă stilul de viaţă ne permite asta, de ce nu am proceda aşa? E chiar fain că nu trebuie să stau nu ştiu cât cu cineva până să i-o trag. Nu cred că am auzit vreun tip gay să spună de altul că e "curvă" pentru că şi-a tras-o din prima săptămână de relaţie sau de la prima întâlnire. Când toată lumea face asta, nu mai e nimic ieşit din comun. Ăsta e avantajul nostru, faptul că ţi se permite stilul ăsta libertin. Când eşti straight, ştampila de "curvă" ţi se pune mult mai repede şi pentru mult mai puţin.

Nu ştiu dacă faptul că s-a răsturnat scara de evaluare a unei relaţii e o modalitate de evoluţie. Cert e că lucrurile s-au simplificat destul de mult. Există, poate, tendinţa către relaţia perfectă, care să funcţioneze pe toate planurile, inclusiv pe plan sexual. Sau poate devenim cu toţii mai pragmatici, înainte de a fi iraţionali.