miercuri, noiembrie 19, 2008

Gay in the club

1
Nu sunt un fan înrăit al cluburilor gay, dar când am timp şi cu cine, dau o fugă. Am fost în cluburile din Cluj, Timişoara şi evident, Bucureşti. Nu prea există o diferenţă, la nivel de mod de desfăşurare... Oameni de toate categoriile, dar asta nu are legătură directă cu faptul că e un club gay, că doar asta se întâmplă în orice club, indiferent de natura sa. Cel mai bine m-am simţit în Timişoara, în Sauvage, asta probabil pentru că merg cu cine trebuie şi pentru că e un club care arată cât de cât ok.

Lumea încă mai merge în cluburi pentru a se afişa sau pentru a agăţa. Noi (eu şi prietenii mei) mergem să ne distrăm. Şi o facem al dracului de bine, până spre dimineaţă... Din nou, asta nu are nicio legătură cu faptul că suntem în Sauvage sau Queens.

Mi se par amuzante serile alea din club în care toată lumea stă pe margine, în locul optim pentru a scana tot ce se întâmplă în jur (cine vine, cine pleacă, cine cu cine se sărută, cine cu cine intră în discuţii). Asta se întâmpla, uneori, în Queens. Oricum ar fi, se simte clar o diferenţă între cluburi... În oraşele mai mici, unde toată lumea se ştie cu toată lumea, în proporţie de 80%, tendinţa e de a te desfăşura mult mai liber decât în Bucureşti, unde cunoşti maxim 20% din lumea prezentă.

Despre Amun-Ra

Acum câteva săptămâni s-a deschis un club nou în Timişoara. Un club gay, that is. S-a început să se vorbească de faptul că va fi spectaculos, mai cu seamă ca promitea foarte multe : spaţiu, securitate, muzică bună, oameni de calitate. Toate astea adunate într-o atmosferă cu specific egiptean, sub numele Amun-Ra. În seara lansării, am stabilit împreună cu nişte prieteni să mergem să vedem ce e aşa spectaculos. Am ajuns în faţa clubului şi la intrare ni s-au cerut invitaţiile. Invitaţii? Ce invitaţii? "E petrecere privată", ni se spune. Super, bilă neagră din start. Nu a anunţat nimeni chestia asta. Ok, de apreciat securitatea maximă de la intrare, dar parcă nu aş face sex oral cuiva în faţa clubului, doar ca să arăt că sunt gay şi am ce căuta la petrecerea aia privată. Nu merită, nu sunt atât de disperat să intru. Într-un final, reuşim să intrăm (fără sex oral). Coborâm nişte scări, totul ok. În capătul scărilor, se deschide o ditamai sala, cu o lumină roşie destul de tristă. Pe margini, de o parte şi de alta, două bănci imense (ca cele de pe Motoare). Hmm, drăguţ, dar ce-i cu praful ăsta? Un nor de praf zăcea printre gay-ii de toate felurile şi generaţiile. Ne uităm mai bine, podeaua e umedă... Poate ţin la igienă, ne zicem... Înaintăm spre ieşirea din sala cu lumină roşie, ni se spune că barul e imediat pe dreapta, după ieşire. Păşim cu o încredere oarbă către bar... Prima la dreapta... Eh, ăsta e momentul în care ne loveşte o puternică stare de şoc. Ok, barul e aici, nimic de spus, dar "What the fuck?". În jurul nostru, un adevărat şantier. Pereţi nevăruiţi sau sparţi, acelaşi praf ca înainte, peste tot. Deasupra barului, luminează cu mândrie, un neon care abia se ţine în câteva fire de tavan. În faţă, alte două săli, separate de un perete. Clubul e plin, nimeni nu dansează. Muzica se aude înfundat, într-un colţ. Brusc, mă simt ca în clasa a şaptea, la o reuniune de sfărşit de trimestru. Mă întreb unde sunt sandwich-urile alea cu salam de vară şi cu branză rasă pe deasupra, ca meniul să fie complet. Măcar pe alea să le fi avut, scăpau de atmosfera asta jenantă.

Nu sunt snob, nici fiţos, pot să mă simt bine oriunde, oricum, oricând, dar mi se pare de prost gust să deschizi un club care e încă în construcţie. Mi se pare jignitor faţă de oamenii faţă de care construieşti imaginea că totul va fi mirific. Probabil specificul egiptean consta în ruinele din jurul nostru. Am stat 15 minute şi am plecat, cu promisiunea ca Amun-Ra să rămână un club în care nu o să mai călcăm niciodată atâta vreme cât arată în felul ăsta.

Chestia asta, legată de cluburi, e cu două tăişuri. Te simţi bine sau nu, e simplu. Fiecare cu alegerile lui, doar democraţia se aplică şi pentru noi, ăştia gay-ii. Mai e o treabă faină la mijloc, părerea aia că doar oamenii de proastă calitate merg în cluburi de genul ăsta. Măh, sincer să fiu, apreciez nivelul calitativ la care am ajuns şi nu cred că are vreo legătură sula cu prefectura. Ok, unii merg şi se dau în spectacol, alţii merg la agăţat şi se postează pe câte un perete cu un picior ridicat şi analizează tot până "pică ceva", iar alţii merg şi se distrează ca în orice alt club. Chiar nu e atât de complicat, trebuie doar să alegi. Ce-i drept, dacă mergi, atunci e clar că toată lumea va şti de orientarea ta sexuală, deşi sunt şi persoane hetero pe acolo, invitaţi ai celor gay. Îţi asumi un risc.

Cam atât. Am lipsit ceva vreme datorită faptului că am avut o tonă de evaluări pe cap.

Ne "auzim" în curând.

1 Response to Gay in the club

30 ianuarie 2010 la 02:06

pana una alta amun-ra in scurta si notabila lui prezenta a facut ceva mai mult in sauvage. teama de concurenta a trezit putin spiritul de initiativa si investitii. cum a disparut... cum a ramas la stadiul ala si se degradeaza..

Trimiteți un comentariu

Comentezi?! Comentează...