Fools

Cap. 1 : Fools in love (aka The break-up)

General vorbind, orice despărţire e ca un lucru la care ţii foarte mult (pentru că reprezintă ceva important, sau pentru că l-ai primit de la cineva drag) pe care-l pierzi sau care se strică. Azi îl ai, mâine nu. Chiar nu contează dacă l-ai scăpat din mână, a ajuns pe podea şi s-a făcut bucăţi, din vina ta, sau pur si simplu s-a stricat de la sine, golul ăla din stomac e acelaşi. Cam aşa e şi cu despărţirile. Indiferent dacă tu eşti cel care poartă vina în întregime sau care a dorit ca lucrurile să se termine, simţi lipsa, golul... Nesăbuiţii îndrăgostiţi, asta ca să definim clar despre ce e vorba în propoziţie, sunt cei care sunt absolut fantastici împreună, se potrivesc de minune, dar care se despart din cauza orgoliului sau din cauza începutului de rutină (care oricum vine, toată lumea o ştie - şi care de multe ori, dacă ştii cum s-o priveşti, e chiar faină). Persoanele despre care vorbesc sunt cei care după ce lucrurile se termină şi "partajul" e încheiat, evită să se întâlnească unul cu altul pentru că asta le-ar face rău. Nu sunt în stare o perioadă bună să fie cu altcineva (niciunul din cei doi), dar nici tupeu suficient cât să pună mâna pe telefon şi să sune pentru a spune lucrurilor pe nume şi să ceară ceea ce-şi doresc : un nou început, un "Hai s-o luăm de la capăt". Ăştia sunt orgolioşii, cei care iubesc urând (traducere : "Îl urăsc", când de fapt, deep down simte exact opusul). Sunt cei care dacă sunt în aceeaşi încăpere simt că au un soi de elastic între ei, întins la maxim, care se chinuie să-i apropie. Liniştiţi, se fortează în a ignora atracţia. Dacă-i întrebi de ce nu mai împart aceleaşi lucruri şi acelaşi pat nu vor şti să îţi răspundă. Nu pentru că nu au chef, ci pentru că nu există un motiv real pe care să-l înţeleagă. Pur şi simplu nu ştiu.

Pe măsură ce scriu, îmi dau seama că nu scriu despre un caz particular. Orice despărţire e aşa, mai puţin cele în care unul din cei doi implicaţi chiar calcă strâmb şi lucrurile scapă de sub control. Aparte de cazul ăsta, suntem cu toţii proşti atunci, poate aşa şi trebuie. Când există sentimente la mijloc, eşti chiar bou dacă eşti raţional. Mai bine prost, zic. Şi la început, şi în timp ce, şi după.

Pentru ei, the fools in love, listen to this



or just dial the fucking number.


Cap. 2 : The immortal fools (aka What if?)

Cum ar fi fost dacă? Na, asta chiar e o întrebare pe care chiar urăsc să mi-o adresez, indiferent de context. Prefer să încerc, să fiu dezamăgit sau nu, dar să ştiu că nu voi sta niciodată să regret ceva ce nu am făcut. Nesăbuiţi la categoria asta suntem, din nou, cu toţii. Asta pentru că este imposibil să faci exact ce-ţi trece prin minte, să fii pe fază întotdeauna şi să trăieşti fără regrete. N-ai cum să controlezi tot ce se întâmplă în jurul tău.

În toată chestia asta e vorba de faptul că "Şi mâine e o zi", de faptul că dacă azi nu fac nimic din ce aş vrea să fac, am timp mâine sau week-end-ul următor. Suntem cu toţii nemuritori până la un moment dat. Nemuritori şi proşti.




Cap.3 : Fools without a condom (no aka needed)

Acum ceva ani parcă toată chestia asta legată de HIV şi respectiv SIDA era departe de noi. De când eram mic până pe la 10-11 ani am ştiut un singur lucru despre SIDA, şi anume faptul că Freddie Mercury a murit din cauza respectivei boli. Adevărul e că atunci când eşti copil (şi eşti sănătos) nu ai de ce să-ţi baţi capul cu bolile letale. Îmi amintesc că ulterior am văzut un afiş într-un dispensar, pe care erau detaliate modalităţile prin care virusul HIV se transmite şi modalităţi prin care nu se transmite. Printre alte modalităţi de transmitere a virusului era şi "Întreţinerea relaţiilor sexuale între persoane de acelaşi sex"(scris lângă o poză în care erau două posterioare masculine). Era chiar perioada în care începeam să-mi dau seama că îmi plac persoanele de acelaşi sex. A fost un şoc, pentru că în mintea mea, conform afişului dintr-o instituţie publică de stat, informaţia era categorică : "Ti-o tragi cu un tip, ai SIDA instant". Ani mai târziu, când programa şcolară a introdus orele în care puteai să întrebi deschis un profesor aproape orice legat de educaţia sexuală, lucrurile s-au schimbat. Apoi a apărut Internet-ul, aveam acces la orice fel de informaţie doream legat de orice fel de boală.

Am crescut într-o familie care atunci când a fost vorba de sex, a spus lucrurilor pe nume. Dacă întrebam ceva, mi se răspundea, fără să mi se spună "Eşti prea mic". Probabil am întrebat chiar în momentul în care trebuia oricum să am discuţii de genul ăsta cu ai mei şi le-a fost şi lor mai uşor. Lecţia cu prezervatiul se ţinea ori de câte ori întrebam câte ceva legat de sex, lecţia particularizată pe HIV/SIDA, niciodată. Cred că părinţii generaţiei mele - legat de restul nu mă pot pronunţa - au trăit cu impresia afişului dintr-un dispensar, şi anume că poti avea SIDA doar dacă ţi-o tragi cu cineva de acelaşi sex. Tot ei au fost învăţaţi să creadă că nu pot avea fii sau fiice gay şi-atunci ştiind categoric că nu au homosexuali sau lesbiene în familie, n-aveau de ce să deschidă subiectul SIDA.

Prin almanahurile anuale de la Agenda mai găseai câte un articol despre bolile cu transmitere sexuală, printre care şi SIDA, dar de fiecare dată totul se întâmpla dincolo de noi, în lume. Nimic nu se întâmpla în România, sau cel puţin astea erau informaţiile la care aveam eu acces. Era ca şi cum România era toată băgată într-un ditamai prezervativul care ştia să protejeze orice om de SIDA şi numai de SIDA (ca sifilisul, gonoreea etc. le "purtam" şi noi cu mândrie, eram în rând cu lumea).

Ulterior apar cazuri concrete despre persoane infectate cu HIV, date despre copii infectaţi în vremea comunismului în urma unor simple vaccinuri. Accesul la informaţie se simte.

Iarna trecută, veste mare : un tip moare de SIDA în Timişoara. Lumea stă pe loc o secundă. Nu ştiu cine e, sunt convins că a fost crunt, atât pentru el cât şi pentru cei din jurul lui, tot ce s-a întâmplat în perioada respectivă. În minte îmi vine imediat o altă întrebare, "Câţi alţii?". Ideea e următoarea : încă suntem în stadiul ăla în care credem că good things come to those who wait and bad things happen to those who deserve them. Doar că this whole shit it's not about a chinese fortune cookie. Aveam şi am convingerea că o mare parte din persoanele gay (şi straight implicit) nu folosesc un prezervativ atunci când şi-o trag. Nu de alta, dar sigur tipul ăsta drăguţ şi curat nu are cum să fie infectat. Pur şi simplu nu are cum. În câteva zile, primesc răspunsul la întrebare, unul vag ce-i drept : "multe alte persoane sunt infectate". Great !

Stăteam şi mă gândeam ce aş face dacă aş afla mâine că sunt infectat cu HIV. Nu aş avea o problemă în ceea ce mă priveşte pe mine direct, pentru că în ziua de azi, dacă eşti diagnosticat dintr-o fază incipientă de desfăşurare a virusului, poţi ţine situaţia sub control printr-o medicamentaţie strictă, fără să ajungi în faza SIDA. Trebuie acceptat însă, faptul că viaţa ţi se schimbă complet, iar sexul, ca act, din momentul respectiv, will never be the same.

În categoria asta intră proştii (ăstia chiar sunt proşti) care cred că sunt imuni la absolut orice fel de boală (sau mai nou, infecţie) cu transmitere sexuală. Drept pentru care nu dau banii pe prezervative.

So, wear a condom when you fuck, or don't and fuck up your life.

Pentru categoria asta, revin la un clip dintr-un post anterior, Positive.


...to be continued....

Toate bune !

MW