miercuri, februarie 18, 2009

Curăţenie generală

3
Mă gândeam zilele astea că ar cam trebui să-mi fac puţină curăţenie în viaţă. Am început bine. Am renunţat la nişte oameni (doi, mai exact) care-şi făceau anumite speranţe în ceea ce mă priveşte. Probabil am rănit oamenii ăştia, dar nu mi-a prea păsat, ce-i drept. Nu sunt cel mai rău om de pe lume, cu siguranţă nici cel mai bun. Din nou, e vorba de echilibru, iar eu unul nu mai sufăr, asta e clar. Nici nu ştiu când am ridicat atâtea ziduri în jurul meu. Am ridicat ziduri şi am schimbat temperatura la -50 de grade. Rece, al dracului de rece. Dar mi-e bine, sunt în siguranţă. Dacă înainte şimţeam şi apoi gândeam, acum gândesc şi după aia simt...sau nu mai simt deloc, depinde. Dacă mi-am dorit dintotdeauna să nu fac oamenii să sufere, acum nu-mi mai pasă. Nu fac un ţel din a răni oamenii, dar, până la urmă, fiecare are voie să se protejeze singur, să se apere, să ridice ziduri, iar cine nu o face, suferă. Cine n-are ziduri, să-şi cumpere, sau să-şi asume rănile. Ok, dacă mă vei lua cu bullshit-uri din alea gen "Cine nu suferă, nu simte că trăieşte...", I'm gonna slap you. Pe bune, acuma. Ce-i cu chestia asta? Nu mai ştiu cine mi-a spus-o, dar m-au luat dracii, instant, când am auzit-o. Cum vine asta? Adică ăia naivi cu uşoare tendinţe spre sado-masochism psihic sunt de fapt ăia care trăiesc cu adevărat? Adică sinucigaşii ştiu cum să trăiască de-adevăratelea?

So, curăţenie... Am nevoie de prietenii mei (pe care şi-aşa nu simt că ştiu să-i valorez în totalitate), de familie, de puţină sănătate, puţin curaj, puţină răutate, câteva principii (legate de integritate şi demnitate) şi...cam atât. Restul pot arunca la gunoi, în saci mari, negri, de plastic. Ştii cum e : viaţa ar fi chiar simplă, dacă nu am complica-o noi atât. Aşa că, nu avem nevoie de multe ca să putem trăi. Nu mai am nevoie de profil pe Romeo, de grija zilei de mâine, de ce o să fac la anul pe vremea asta, de remuşcări, de "Cum ar fi fost dacă?".

Aşa că, sunt în curăţenie generală. Mi-ar plăcea să pot spune că e "de primăvară", dar când mă gândesc că de două zile ninge în continuu, mai bine tac dracului.

3 Response to Curăţenie generală

21 februarie 2009 la 13:55

hey, nu-ti fa ziduri! e usor sa le construiesti. un pic de vointa, un pic de oboseala si doi stropi de lashitate shi se construiesc singure. trust me: been_there_done_that. Cand vei dori sa le dai jos... a trebuie multa vointa, mult mai multa energie si o roaba de curaj...
in rest un pic de curatenie .. nu strica. in schimb nu elimina siteurile vizitate, elimina doar cookie- urile inutile ramase de la siteurile pe care nu lei mai vizita curand. alea ocupa spatiu si ingreuneaza viteza de navigare. mama ce analogie am facut, avand in vedere ca sunt anti-tehnic.. e surprinzator.
ps. sper ca pe mine nu ma elimini

MW
25 februarie 2009 la 20:53

:) Nu te elimin, stai linistit. Legat de ce spuneai tu, eu tot timpul am functionat asa : totul sau nimic, taie raul din radacina. Schimbarea trebuie sa fie totala, nu in pasi mici.

30 ianuarie 2010 la 02:28

nu imi vine sa cred (inca)
comentariul de mai sus e al meu...
parca e din alta viata.. si nu are nici un an vechime..

Trimiteți un comentariu

Comentezi?! Comentează...